Ministrul Adrian CÂCIU finanțează INVESTIȚIILE în IMM/ 200 MILIOANE de lei merg către DOLJ și GORJ
Miercuri au fost semnate de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene primele contracte pentru finanțarea investițiilor în IMM-uri. Acțiunea va continua pe durata lunilor iunie și iulie 2024, conform ministrului Câciu.
Ca imagine de ansamblu, la nivelul județelor din Programul de Tranziție Justă, adică Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova, Galați, avem peste 800 de proiecte depuse în sectorul IMM a căror valoare depășește 2,5 miliarde de euro, în timp ce alocarea inițială a apelului a fost de cca. 772 milioane euro. Apetitul oamenilor de afaceri care vor să creeze plus valoare în economiile locale este de necontestat, iar sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru această direcție, la fel (acesta era un program pe care l-am găsit blocat când am preluat mandatul de ministru).
Ministrul Fondurilor Europene mai transmite că în județele Dolj și Gorj, IMM-urile joacă un rol esențial în diversificarea economiei, creând noi oportunități de afaceri și contribuind la creșterea calității vieții, iar ceea ce este de necontestat este că există deja o sinergie între investițiile private și investițiile autorităților publice locale atât în infrastructura locală (mobilitate, educație, sănătate, sport, regenerare urbană etc.) cât și în calitatea serviciilor publice.
Prin parteneriat dintre mediul de afaceri, autoritățile locale, agențiile de dezvoltare regională și administrația centrală se urmărește creșterea nivelului de bunăstare a cetățenilor, stabilitatea locurilor de muncă bine plătite și consolidarea economiei locale.
Cele 194 de proiecte depuse în Dolj și 158 de proiecte depuse în Gorj, a căror valoare însumată este dublă față de valoarea alocată inițial pe această măsură, demonstrează nevoia reală de finanțare a IMM-urilor din regiune și potențialul semnificativ de dezvoltare economică generat de Programul Tranziție Justă.