Prima pagină » ALEGERI 2024 » NEMULȚUMIRILE lui Mihai Tudose față de Nicușor Dan: S-a bătut cu zmeul, s-a bătut cu extratereștrii / N-a făcut absolut nimic

NEMULȚUMIRILE lui Mihai Tudose față de Nicușor Dan: S-a bătut cu zmeul, s-a bătut cu extratereștrii / N-a făcut absolut nimic

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, se arată nemulțumit de activitatea primarului general Nicușor Dan în cei aproape patru ani de mandat. Social-democratul vorbește în podcastul PSD despre panoul electoral cu mesajul primarului general, care este acoperit de bălării. 

Șeful de campanie al PSD pentru europarlamentare îl acuză pe Nicușor Dan de ipocrizie.

Ceea ce mă nemulțumește cel mai mult la actualul primar e ipocrizia. Nu poți să vii să-mi spui, după 4 ani aproape că am rezolvat, mai avem un pic și rezolvăm Cișmigiu, timp în care tu trei ani și jumătate n-ai făcut nimic. Drumul meu către centru trece prin fața Catedralei, zona mea e 13 Septembrie și e un panou foarte mare cu actualul primar Nicușor Dan, în care scrie MULȚUMESC. Lângă panou sunt niște bălării de un metru jumate, un bulevard care ține de Primăria Generală a Capitalei, în fața Catedralei și a uneia dintre cele mai importante zone hoteliere.

Tudose mai spune că în lupta sa cu „extratereștrii” Nicușor Dan nu a făcut absolut nimic, nici măcar să ducă mai departe proiectele fostului edil, Gabriela Firea.

S-a bătut cu zmeul, s-a bătut cu extratereștii, s-a bătut cu toată lumea. N-a făcut absolut nimic, n-a reușit nici măcar să pună proiectele lăsate de doamna Firea, cu bani aduși, cu proiecte cu tot. A spart acum tot Bucureștiul, după ce trei ani jumate n-a făcut nimic.

Fostul premier consideră că PSD „nu a pierdut foarte rău”, după alegerile din 2020. „A fost o perioadă nefericită” afirmă Tudose, însă acum este „alt PSD” și lumea vede acest lucru.

Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI:

Citește și