Nicușor Dan, considerat „cel mai bine clasat candidat anti-PSD”, ar fi sponsorizat de un afacerist pro-rus, dezvăluie o anchetă jurnalistică
This browser does not support the video element.
Afișele și panourile electorale ale primarului actual, Nicușor Dan, ar fi fost finanțate de un afacerist pro-rus, Matei Păun.
Conducerea USR care îl susține pe actualul edil în campania sa electorală a refuzat să ofere detalii, dar neagă acuzațiile.
Nicușor Dan, acuzat că ar avea legături cu un afacerist pro-rus
Dezvăluirea a fost făcută în urma unei anchete jurnalistice a publicației Newseek România, care a dezvăluit valoarea contractului de publicitate stradală – 180.000 euro. Newsweek România a scris că panourile de afișaj aparțin companiei Getica OOH SRL, firmă controlată de – Jean Rădulescu și Ion Arin Alexandru – care sunt parteneri vechi ai lui Matei Păun. El i-a mai condus campania în 2016. Edilul a negat toate acuzațiile.
Matei Păun a recunoscut că a efectuat călătorii dese la Moscova, dar se opune regimului dictatorial condus de Vladimir Putin. Diana Stoica, șefa campaniei electorale a USR din București, a declarat:
„Nu am văzut nicio dovadă referitoare la afirmația conform căreia Matei Păun ar fi unul dintre sponsorii candidaturii lui Nicușor Dan pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Municipiului București, cu atât mai puțin că ar fi principalul sponsor al acesteia. Mai mult, Nicușor Dan a negat public această presupunere”.
Nicușor Dan se consideră „cel mai bine clasat candidat anti-PSD”
Într-un interviu pentru Europa FM, primarul Nicușor Dan, susținut de Alianța Dreptei Unite (USR, Forța Dreptei, PMP) și de REPER, a declarat că este „cel mai bine clasat candidat anti-PSD”, principalii săi adversari fiind de stânga: Gabriela Firea, candidatul PSD și fost primar între anii 2016 și 2020, și Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, candidatul PUSL la Primăria Capitalei și fost primar al Sectorului 4 în perioada când era susținut de PSD (anii 2008-2015).
„Ce e important este că sunt două bazine mari: PSD și anti-PSD. Sau dreapta-stânga. Cristian Popescu Piedone e înaintea Gabrielei Firea. Mulți dintre ei vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat ca fiind anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea. Asta e”.
Primarul actual, acum un candidat independent susținut de partide de centru dreapta, spune că nu-l va ataca pe adversarul său liberal Sebastian Burduja (PNL). La alegerile locale din 2020, PNL, condus atunci de Ludovic Orban (în prezent, fondatorul partidului Forța Dreptei), l-a susținut pe Nicușor Dan.
Citește și: Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”