Premierul Marcel Ciolacu să pregătește să plece la Bruxelles, în timp ce fiul său dă EXAMENUL de rezidențiat

Publicat: 17 11. 2024, 10:58
Actualizat: 17 11. 2024, 11:12

Premierul Marcel Ciolacu pleacă în cursul zilei la Bruxelles, în timp ce duminică dimineață, fiul său, susține examenul de rezidențiat. „Baftă, Filip!” i-a transmis premierul, fiului său. 

Marcel Ciolacu notează într-o postare pe Facebook că și-ar fi dorit să aibă timp să iasă în parc cu câinele fiului său, în timp ce acesta este la examen.

Și eu mi-aș fi dorit să ies în parc, să ne plimbăm! Cum nu putem face asta, am făcut bagajele pentru Bruxelles împreună, a notat premierul pe Facebook. 
Șeful PSD a mai menționat că: „Pentru că la ora asta, fiul meu a început deja examenul de rezidențiat, suntem alături de el! Baftă, Filip!”

Programul premierului de la Bruxelles de luni, 18 noiembrie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu – însoțit de o delegație guvernamentală din care fac parte ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul apărării, Angel Tîlvăr – se va afla luni, 18 noiembrie, la Bruxelles, într-o vizită de lucru, în cadrul căreia va avea loc prima întâlnire a unui oficial român cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanța pe care Alianța Nord-Atlantică și domnul Mark Rutte o acordă României și rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de membru al NATO garantează securitatea României și a cetățenilor români. Poporul român este profund atașat valorilor euro-atlantice. Consolidarea relațiilor cu NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană reprezintă un pilon pe care ne clădim securitatea, apărarea și dezvoltarea, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului va avea și o întâlnire cu experții români și membri ai Delegației Permanente a României la sediul Alianței Nord-Atlantice.

Vizita la Bruxelles a delegației conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu are loc și pe fondul debutului unui nou ciclu instituțional la nivel european, ca urmare a alegerilor europarlamentare desfășurate în luna iunie, precum şi a adoptării noii Agende Strategice pentru perioada 2024-2029.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu urmează să aibă o întrevedere cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care va discuta, pe lângă teme de actualitate de interes european, și despre apropierea perspectivei României de aderare completă la Spațiul Schengen.

Agenda vizitei va include și o întrevedere cu președintele ales al Consiliului European, António Costa.
Din delegația guvernamentală română care se deplasează la Bruxelles face parte și consilierul onorific al Prim-Ministrului și vicepreședinte al Parlamentului European, Victor Negrescu.

 

CITEȘTE ȘI:

Mihai Tudose: „De fapt, PNL-ul îi dă VOTURI lui Simion! PS: Mai păstrați fasole și pentru 25 noiembrie, garnitură să-l devorați pe Ciucă”