PROIECTE liberale ignorate în ȘEDINȚA de Consiliu General al Capitalei/Sebastian BURDUJA: După 4 ani de EȘEC Firea, încă 4 ani de eșec Nicușor DAN
This browser does not support the video element.
Grupul consilierilor liberali din Primăria Capitalei au propus luni două proiecte pentru ordinea de zi a ședinței de consiliu, însă acestea nu au fost incluse. Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, spune că primarul general Nicușor Dan a refuzat să le pună pe listă, ba mai mult, edilul a părăsit ședința la mai puțin de-o oră.
Consilierii generali ai Capitalei, din partea PNL, au propus pentru ordinea de zi a ședinței de consiliu de luni două proiecte de hotărâre care au fost ignorate complet de către primarul în funcție, Nicușor Dan. De altfel, la scurt timp după începerea acesteia, edilul a părăsit clădirea primăriei. Cele două proiecte propuse vizează publicarea dispozițiilor de primar, iar cel de-al doilea se referă la transparentizarea amenzilor pe care instituția le-a primit.
Noi, astăzi, am participat, grupul consilierilor generali liberali, la ședința din Consiliul General. Nicușor Dan a plecat după mai puțin de o oră și a refuzat să pună pe ordinea de zi cele două proiecte pe care liberalii le propuseseră. Ele vizau transparentizarea primăriei și responsabilizarea primarului. Primul proiect se referea la publicarea dispozițiilor de primar. Așa cum am arătat în trecut, doar 5,7% dintre toate dispozițiile emise de primarul general sunt pe site. Restul preferă să le țină în continuare ascunse. Și al 2-lea proiect viza amenzile pe care Primăria Generală le-a încasat. Le încasează inclusiv sumele pe care le plătește primăria din buget, deși sunt amenzi pe persoană fizică, amenzi împotriva primarului. Există raportul Curții de Conturi care arată foarte clar că primarul general a plătit din banii noștri, ai tuturor, amenzi care îl vizau în mod direct. Niciun proiect, nici celălalt, n-au primit avizul de specialitate de la Direcția Juridică în timp util. Și, ca să vă fac așa o avanpremieră la următorul subiect, hai, să ne uităm cine este în aparatul primarului astăzi. Eu nu comentez legat de persoane, sunt profesioniști.
Liberalul Burduja declară că imediat ce se va instala în fotoliul de primar, în eventualitatea în care ar câștiga alegerile, va demara un amplu proces de reorganizare în instituție.
După ce voi fi primar, voi evalua și după șase luni o să reorganizăm lucrurile. Cine performează va promova, cine nu performează, afară. Dar pot să vă spun că în 4 ani de zile n-a făcut nicio reorganizare și dacă acum 4 ani de zile se plângea de „Caracatița Firea”, se pare că în toate pozițiile cheie au rămas aceeași oameni. Repet: eu nu-mi permit să îi calific în vreun fel, dar pot să constat că e o nouă promisiune neîndeplinită, eșuată a lui Nicușor Dan. Și uite așa, după 4 ani de eșec Firea au venit încă 4 ani de eșec Nicușor Dan. Un eșec mai mare decât celălalt. Planul pe care noi l-am promis înseamnă 8 ani de succes pentru București. Este încă singurul plan concret, nu povești, al unui candidat la Primăria Generală.
Burduja a mai adăugat și faptul că se va reveni cu cele două proiecte care nu au fost puse luni pe ordinea de zi a ședinței de consiliu, ca o măsură pentru facilitarea accesului cetățenilor la imformațiilor cu caracter public.
Având în vedere că cele două proiecte au fost respinse, noi vom reveni cu ele. Consilierii generali, liderul de grup Andrei Badiu, viceprimarul Stelian Bujduveanu. Deci, noi nu ne lăsăm până când nu transparentizăm această instituție. Așa cum a stat deschis în Noaptea Muzeelor și bucureștenii au putut vedea biroul în care Nicușor Dan a stat închis 3,5 ani, totuși, un eveniment pentru acest oraș, așa vom transparentiza și Primăria până la capăt și cu siguranță, din momentul în care vom prelua mandatul de primar general.
Citește și: