Traian Băsescu invită românii să VOTEZE conducători care vor să menţină cursul actual al României, nu „care vor să-l întoarcă cu o sută de ani înapoi”
Fostul șef al statului Traian Băsescu a votat, duminică, la alegerile parlamentare, cu speranța că actualul curs al României va fi menținut, nu întors „cu o sută de ani înapoi”.
Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să iasă la vot pentru a consolida cursul democratic al României.
„Am votat cu speranţa schimbării democratice şi a consolidării a ceea ce avem până acum, pentru că avem încă de consolidat şi în zona democraţiei, şi în zona economiei, şi în zona socială. La mulţi ani, România! E foarte important să iasă la vot. Eu i-am îndemnat şi pe Facebook să vină să-şi exercite dreptul suveran de a-şi alege conducătorii, să aleagă conducători care vor să menţină cursul actual al României, nu d-ăştia care vor să-l întoarcă cu o sută de ani înapoi”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.
Fostul preşedinte al României a votat la alegerile parlamentare Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Capitală.
Cine votează
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.
Românii pot vota la alegerile parlamentare 2024 pentru 332 de deputați și 137 de senatori, dintre cei 6.330 de candidați de la 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale.
Peste 18 milioane de români au drept de vot în țară și alți aproape un milion pot vota la secțiile din străinătate, dar aceștia îi aleg doar pe cei șase parlamentari ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.
Votarea în străinătate la alegerile parlamentare a început vineri, la 20:00, ora României, care era ora 07:00 în prima dintre cele 950 de secții deschise în diaspora, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie luni, ora 07:00, pe Coasta de Vest a SUA.
Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari.
CITEȘTE ȘI:
Unde votezi duminică la alegerile PARLAMENTARE. Care este PROGRAMUL secțiilor de votare din țară