Turul 1 al alegerilor prezidențiale ar putea fi ANULAT, în cazul în care CCR ar accepta cele două contestații depuse

Turul 1 al alegerilor prezidențiale ar putea fi ANULAT, în cazul în care CCR ar accepta cele două contestații depuse
Publicat: 28/11/2024, 07:45

Turul 1 al alegerilor prezidențiale ar putea fi anulat și reluat în situația în care judecătorii Curții Constituționale ar accepta contestațiile depuse de doi candidați. Joi de la ora 11.00, judecătorii CCR se reunesc pentru a lua o decizie în cazul soluționării cererilor. 

Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale. Dosarele care vizează cele două cereri de anulare a alegerilor vor fi judecate joi. Curtea Constituţională urma să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Călin Georgescu a raportat ZERO lei cheltuieli pentru întreaga campanie, deși a desfășurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reușind să obțină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice și financiare considerabile. Această discrepanță între activitatea desfășurată și declarațiile financiare reprezintă o încălcare a principiilor de transparență și legalitate, afectând grav corectitudinea procesului electoral, scrie în sesizarea depusă la CCR de Sebastian Popescu.

Potrivit art. 52, alin. 1 din Legea 370 pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Fost judecător al CCR, despre varianta anulării turului 1 al alegerilor prezidențiale

Fostul judecător al Curţii Constituţionale a României Petre Lăzăroiu spune că CCR, care trebuie să judece joi două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, poate lua o asemenea decizie, însă pentru asta trebuie să aibă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că au existat, într-adevăr, factori care au contribuit la schimbarea clasamentului

Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună „domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva. Am crezut că e vorba de asta, dar am ajuns să cred, să văd, că e vorba de altceva. Deci nu, nu chestiuni de ordin general, ci trebuie aduse nişte argumente concrete, probe”, a declarat Petre Lăzăroiu la Digi24.

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis convoacă CSAT. Se discută riscuri la adresa SECURITĂȚII naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali

Marcel Ciolacu: „Două vești EXCELENTE azi. Trebuie să fim atenți la votul de la alegerile parlamentare, ca România să nu ajungă pe o pantă periculoasă

Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a...
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cod galben de ceață densă și risc de ghețuș în 10 județe din România! Atenționarea...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Bahmuțeanca, război total cu fiii lui Prigoană. A scos „nucleara”
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Cum a reacţionat fiica lui CRBL când a aflat că părinţii ei divorţează: "Alessia pare...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cultura și creativitatea, sacrificate de dragul Inteligenței Artificiale, avertizează un raport