#euromania. „Am votat-o că e a noastră!” Ce spun locuitorii din Videle despre cel mai cunoscut europarlamentar care provine din orașul lor

Ascensiunea politică a premierului Viorica Dăncilă se află într-o relație directă cu orașul Videle. În perioada 2000-2003, Dăncilă a fost președintele organizației de femei a PSD Videle, iar din 2004 până în 2008, aceasta a deținut un mandat de consilier local din partea PSD în cadrul forului decizional local.

În 2009, Viorica Dăncilă a devenit europarlamentar, menținându-se pe aceeași poziție și în anul 2014, când și-a luat în primire noul mandat de reprezentant al social-democraților în Parlamentul European. În timpul celui de-al doilea mandat, Viorica Dăncilă a fost vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European și membră în Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen. Cât timp a fost europarlamentar, Dăncilă a primit o nominalizare pentru premiul de cel mai bun europarlamentar în domeniul agriculturii, iar în anul 2017 a fost nominalizată pentru același titlu, dar pe alte categorii, fiind vorba despre Drepturile Femeii și Cercetare și Inovare.

Apoi a devenit premierul României și de aici cel mai cunoscut europarlamentar al țării.

În tot acest timp, teleormănenii au văzut-o rar, doar când mergea în comune să vorbească despre importanța PSD la nivel european. În 2017, Dăncilă obținea premiul de excelență pentru promovarea României în Uniunea Europeană.

Privind cu un ochi obiectiv această ascensiune, s-ar putea presupune că orașul Videle are cel puțin un nivel normal de dezvoltare economică, mai ales că au fost timpuri în care locul era un adevărat centru al petrolului în sudul țării. Ajungând acolo, nu poți să nu te declari surprins de faptul că situația e la polul opus a ceea ce te-ai fi așteptat să fie.

Încă de la intrarea în oraș te copleșește o senzație de pustietate, care n-are prea multe de-a face cu vecinătatea câmpiilor imense ale sudului, ci cu faptul că nici pe stradă nu ai mari șanse de a te întâlni cu oameni. În ciuda statisticilor, care pretind că orașul de unde Viorica Dăncilă și Carmen Dan au plecat are aproximativ 11.000 de locuitori, pe străzile lui nu vezi decât rareori oameni. Și, dacă îi vezi, nu poți să nu rămâi cu senzația că nevoia i-a obligat să iasă din case: cumpărăturile, goana după hrană, curățenia din fața curții și altele asemenea.

La intrarea în oraș, dincolo de calea ferată, lângă semnul care indică în clar, cu litere roșii, așezarea urbană, stau parcate tiruri care nu par a intenționa să părăsească perimetrul. Liniștea e spartă de țipetele păsărilor venite de pe câmp să caute hrană. Traversând orașul aproape pustiu ajungem la blocul în care au locuit vreme de mulți ani ministrul de Interne, Carmen Dan, și premierul Viorica Dăncilă. Și acolo aceeași senzație de gol te întâmpină de la distanță.

Locuințele celor două reprezentante ale Teleormanului în Guvernul României fac parte integrantă dintr-un bloc care se degradează de la un an la altul, singura intervenție în sensul amânării prăbușirii lui fiind faptul că unii locatari de la parter și-au izolat apartamentele. În rest, totul a rămas gri, precum întregul oraș.

Singurul loc din Videle în care poți întâlni oameni e parcul central de lângă primărie. Câțiva pensionari așteaptă pe băncile proaspăt vopsite să mai treacă o zi. În alte colțuri ale parcului poți întâlni adolescenți prinși în vreo conversație sau proprietari de animale obligați să-și facă plimbarea de prânz împreună cu patrupedul. În mijlocul parcului tronează un monument din marmură, care amintește oamenilor că orașul Videle, înființat în anul 1968, a fost un loc al abundenței în grâne și petrol.

„Voiam să vă întreb cum se trăiește în Videle…”, înteb doi bătrâni care ședeau pe o bancă.

„Rău, e lumea săracă”. Vocea celuilalt bătrân se aude în fundal: „Nu ne lipsește nimic! Glumește el, nu trăiește rău”. Dar primul revine: „Rău, ce mai? Nu se face nimic, nu sunt locuri de muncă pentru oameni, oamenii fac naveta, dacă mergeți în gară, gara e plină. Dimineața e plină. Acolo se vede. Deci guvernanții ăștia care sunt câțiva și din Videle nu fac nimic pentru noi. Le cunosc pe Carmen Dan, pe Viorica Dăncilă. Ce părere să am despre ele. Locul lor nu e acolo…”

Acesta a fost un moment bun să deschidem subiectul mandatului de europarlamentar al Vioricăi Dăncilă. Bătrânul privește cu un fel de compasiune: ‘Eh… Nimic, nicio schimbare! N-a făcut nimic. Totul e până ajung acolo, îi votează și pa! Îi mai vede cineva? Ăștia sunt politicienii toți.”

Bătrânul de lângă el, cel cu părerea „diametral opusă”, e totuși la fel de deschis să-și spună punctul de vedere. „Nu neapărat se trăiește bine în Videle, vorbesc despre persoana mea. Alții, nu pot să-mi dau eu cu părerea despre cum trăiește domnul Mihailescu”. Domnul Mihăilescu ripostează: „El e socialist, e din grupul socialist!” Întrebat despre Viorica Dăncilă și Carmen Dan, al doilea bătrân admite că le cunoaște și că are o părere bună despre acestea: „Fac ce pot și ele… Să fi fost el, tot așa erau lucrurile, dacă era el ministru de Interne, spre exemplu.” Domnul Mihăilescu reacționează: „Eu măcar știu să mai vorbesc în românește”. Totuși, întrebat dacă mandatul de europarlamentar al Vioricăi Dăncilă a adus o schimbare în Videle, „socialistul” admite că „Nu neapărat. Nu m-a interesat pe mine schimbarea în bine. A ajuns acolo, asta e.”

Pe o altă bancă din același parc stă fosta învățătoare a ministrului de Interne, Carmen Dan. Femeia e dispusă să poarte un dialog încă din prima clipă.
-Ați votat-o pe Viorica Dăncilă la alegerile europarlamentare, că ea a fost europarlamentar?
-Păi cum să nu?
-De ce?
-Uite, așa. Pentru că era a noastră d-aci…
-O cunoașteți personal?
-Da cum să nu?
-Și ce părere aveți despre ea?
– O părere frumoasă. O femeie decentă, o femeie cu suflet, o femeie extraordinară.
-Dar pentru comunitate, pentru cum arată orașul ăsta, credeți că a făcut suficient?
-Puteau să facă mai mult, în primul rând locuri de muncă, că nu găsesc copiii noștri unde să lucreze.
-Copiii dumneavoastră unde lucrează? Lucrează aici?
-Păi da, lucrează. Am o fetiță (…) îngrijitoare, una e la București, am avut băiatul cel mare care mi-a murit… Și… O cunosc și pe…
-Carmen Dan…
-Carmen Dan. Eram la școala nr 3 învățătoare, când era elevă și o cunosc. Cu doamna Mia, mama ei, suntem prieteni.
-Ați fost învățătoarea ei?
-Da.
-Și cum era, ca elevă?
-Foarte bună. Recita, mi-amintesc, era micuță, așa și recita poeziile lui Nasta, care locuia aici, recita foarte frumos. Era foarte deșteaptă, foarte inteligentă.
-Știu că a jucat într-un film…
-Îi zicea atunci Cojanu Dana, numele ei de fată și soțul a fost coleg cu băiatul meu în școală, a murit și socrul ei acum câteva săptămâni și ne cunoșteam foarte bine.

În apropierea parcului central din Videle se ridică un magazine chinezesc. În fața lui întâlnim o altă fostă învățătoare, bucuroasă că o întrebăm despre ce se întâmplă în orașul ei. Femeia ne spune cu toată durerea pe care o simte autentic despre lucrurile care i-au întunecat viața în Videle din comunism și până acum: „Mi-ați luat un of de pe inimă. Am tot sperat că după revoluție se vor forma politicienii noștri și vor face și pentru oameni ceva. Tot am sperat că se vor maturiza politic și se vor responsabiliza. În ceea ce privește raportul dintre ales și alegător. Dar am sperat degeaba. Domnul Brucan, Dumnezeu să-l ierte, a fost prea blând când a spus că nici în 20 de ani n-o să vedem ce-i aceea democrație și la români cred că nici în 50 de ani de aci înainte n-o să avem parte de toate caracteristicile unei democrații adevărate. Dacă în comunism oamenii sperau să scape de Ceaușescu și de constrângerile sociale, acum oamenii nu mai speră nimic, pentru că am sperat prea mult și am văzut că speranța a fost în zadar. Este atât de dureroasă resemnarea și vedem cum sunt exploatați tinerii, de care ne doare sufletul. Dar este o societate care după Revoluție am sperat să se însănătoșească, dar s-a îmbolnăvit pe zi ce trece. Și deja am dat în cancer. Societatea a făcut metastaze, din cauza sistemului de conducere. Toate partidele nu știu decât să adune bogății pentru ei și să exploateze masele. Tinerii, chiar și pensionarii… „

În parc, un tânăr în geacă de piele și ochelari de soare. Îl întreb dacă speră ca lucrurile să se schimbe vreodată în Videle”Toți în ziua de azi, când sunt mari șefi și conducători bagă mâna în miere ca să se lingă pe degete. Viorica Dăncilă și Carmen Dan sunt de aici, din oraș, le cunosc. Destul de bine. Dacă ar trebui să facă treburi corespunzătoare, atunci ar fi cel mai bine. Dar nu fac…Una zic, fac altceva.” Întrebat dacă Dăncilă a făcut ceva în calitate de europarlamentar pentru Videle, tânărul a arătat cu ambele mâini în jur: „Vedeți cum e orașul? Străzile sunt praf, sunt gropi pe colo, pe colo. Eu n-am nimic cu nimeni. Conducătorii, fiecare își face treaba cum vor să și-o facă. Dacă vor să schimbe, ar trebui să schimbe. Pentru că suntem precum oile uneori. Așteptăm să fim tăiați și sacrificați pentru… să fim mâncați… asta e țara!”

Pe lângă primărie merge spre casă o altă pensionară. Pășește încet, ca și cum ar durea-o fiecare mișcare, dar zâmbește în camera de luat vederi. Spune cu toată inima că în Videle e bine, că străzile sunt sigure și că Viorica Dăncilă e un om bun. Dialogul cu ea a dus, totuși, la aceeași tristă concluzie: orașul premierului e în comă.

-Știți că și premierul Viorica Dăncilă a fost europarlametar și probabil că ați votat-o…
-Sigur, un om minunat.
-O cunoașteți?
-Prin blocurile astea pe aici, nu știu pe unde a locuit, dar și soțul, și băiatul, minunați. A ajutat multă lume.
-Dar simțiți că a făcut ceva pentru oraș?
-Da, a ajutat multă lume, adică care a trebuit. Adică e o sufletistă.
-A ajutat practic fiecare om pe fiecare situație în parte, că văd că orașul nu arată extraordinar.
-Nu arată, eu ce să vă spun? Când era petrolul în floare, era ca lumea, acum nu mai… s-a dus.

Orașul Videle este situat în partea central-sudică a Câmpiei Române, iar distanța de București este de 50 de kilometri pe calea ferată. Acea cale ferată care te întâmpină la intrarea în oraș și duce zilnic mii de oameni către Capitală, pentru că în orașul premierului locurile de muncă au ajuns doar o amintire din vremuri comuniste.