#euromania. Bistrița-Năsăud, județul fără euroaleși: Bistrițenii, neinteresați de cabinetele lor. Ce spun localnicii

Publicat: 08 05. 2019, 08:38

Trei europarlamentari și-au deschis în ultimii ani cabinete europarlamentare în județul Bistrița-Năsăud pentru a fi mai aproape de cetățenii din județ, însă au renunțat la ele din cauză interesului redus al oamenilor față de activitatea euroaleșilor, dar și din cauza faptului că deplasările în teritoriu erau destul de greoaie. În plus, oamenii nu știau ce poate face un europarlamentar pentru ei care sunt atribuțiile acestuia, fapt pentru care adresau consilierilor euroaleșilor probleme care nu țineau de activitate PE.

Fostul eurodeputat Victor Negrescu (PSD) a fost singurul politician care a decis să își deschidă cabinet în orașul Năsăud și nu în municipiul Bistrița, sperând că astfel va fi mai aproape de cetățeni și de probleme lor, însă toți cei care i-au trecut pragul au reclamat numai probleme legate justiția, care nu țineau de activitatea acestuia, în perioada în care era europarlamentar.

„Cât timp am fost consilier la cabinetul domnului Negrescu, cei care au venit în audiențe aveau probleme care țineau de justiție. Unii chiar probleme grave, probleme de tribunal. Din păcate, oamenii nu înțelegeau ce înseamnă un europarlamentar, care era rolul lui și activitatea acestuia. Constat însă că acum lucruri se schimbă. Dacă în 2014 oamenii nu știau ce înseamnă Uniunea Europeană și Parlamentul European, acum merg în campanie și văd că oamenii sunt mult mai informați, cetățenii știu ce e Uniunea Europeană, Parlamentul European, lucrurile merg într-o direcție bună”, a declarat, pentru Mediafax, Alin Demian, fostul consilier al ex-eurodeputatului Victor Negrescu.

Victor Negrescu și-a deschis în septembrie 2014 cabinet europarlamentar în orașul Năsăud și a organizat periodic audiențe și consiliere pentru axele de finanțare, însă în 2016 cabinetul a fost închis. Social-democratul a fost europarlamentar până în iunie 2017, pe fondul propunerii sale ca ministru delegat pentru Afacerile Europene.

„Nu am fost niciodată la cabinetul europarlamentarului că oricum nu se rezolvă nimic. Nu știu prea bine ce treabă fac ei în Parlamentul European, dar lucrurile nu merg prea bine pentru noi, prețurile tot cresc și nu văd cu ce ne ajută Europa, calitatea produselor la noi e mai slabă decât în Spania, unde e fiica mea, iar prețurile mai mari. La vot mă duc, că am fost dintotdeauna, dar nu mă simt reprezentată în Parlamentul European, nu mă simt reprezentată nici în cel român. Ce să faci… poate o să se schimbe ceva”, a spus, pentru Mediafax, o localnică din Năsăud.

Ioan Mircea Pașcu (PSD) și-a deschis cabinet europarlamentar în orașul Bistrița, însă foarte puțini localnici au trecut pe la sediul acestuia pentru a discutat cu eurodeputatul, motiv pentru care în urmă cu un an cabinetul a fost închis.

Singurul europarlamentar din România care mai are angajat în Bistrița-Năsăud este eurodeputatul PNL Daniel Buda. Chiar dacă nu are un cabinet deschis în oraș, colegii liberali îl găzduiesc ori de câte ori are nevoie să discute cu cetățenii. Nici la el nu se înghesuie oamenii.

„Nu vine nimeni să ceară audiență la domnul europarlamentar Daniel Buda. Foarte puțini sunt cei care au trecut în ultimii ani pe la sediul nostru să ceară o audiență la dânsul, deși vine perioc din județ”, a afirmat, pentru Mediafax, un reprezentant al PNL.

Bistrițenii spun că nu se simt reprezentanți în Parlamentul European, că nu îi știu pe euroaleși, mai ales că nu este niciunul din județ și că nu văd cu ce probleme s-ar putea duce în audiențe.

„Nu am fost în nicio audiență la vreun europarlamentar pentru că nu știu cu ce m-ar putea ajuta și nu știu de ce probleme se ocupă. În plus, nu am auzit prea mult de ei, nu i-am văzut prin județ și dacă pe ei nu i-a interesat de noi, pe mine de ce să mă intereseze de ei? Am văzut în ultima vreme că tot vin cei din Europa la noi, dar nu înțeleg cu ce ne ajută pe noi asta”, a declarat, pentru Mediafax, Ioan Cira, un localnic din Bistrița.

În schimb, alții spun că le este rușine cu unii europarlamentari, mai ales după întâmplările cu Laura Codruța Kovesi și au rezerve în a merge la vot pe 26 mai.

„Nu mă simt reprezentat deloc, chiar mi-e rușine cu europarlamentarii și nici nu cred că merg la vot. Nu fac politică, nu mi-e dragă Kovesi, dar mi-a fost rușine de modul în care un europarlamentar român a încercat să fure pe față voturile. Ne-a văzut o lume întreagă! Oare nimeni nu se gândește la asta?! Merg mult în străinătate, am ajuns de râsul prietenilor și chiar îmi e rușine cu un astfel de europarlamentar, ca să nu mai spun că e din nou pe listă, pe loc eligibil. De ce să merg să votez? Să legitimez hoția și pe cei care care o susțin?”, a explicat un alt bistrițean.

Eurodeputații încasează o indemnnizație lunară netă de la Parlamentul European de aproximativ 7.000 euro. Ei mai primesc în jur de 25.000 de euro pentru plata salariilor colaboratorilor. De asemenea, la împlinirea vârstei de 63 de ani, euroaleșii primesc și pensie din bugetul instituției.

Indemnizația forfetară este planificată pentru a acoperi cheltuielile rezultate din activitățile europarlamentarilor, cum ar fi chiria pentru birou și cheltuielile aferente, abonamentul telefonului și alte facturi, activitățile de reprezentare, organizarea de conferințe sau expoziții. În 2019 indemnizația este de 4.513 euro pe lună.

Alegerile europarlamentare se vor desfășura în 26 mai 2019. Deputații europeni sunt aleși o data la 5 ani, iar în România primele alegeri europarlamentare au fost organizate în anul 2007.