#euromania Cum și unde votează românii din Diaspora: 441 secții de votare pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2019. Cele mai multe sunt în Italia, Spania și Republica Moldova
Secțiile de votare sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar și în alte locații.
Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franța (17), Austria (9), Belgia (8)”, au transmis reprezentanții MAE.
De asemenea, Ministerul de Externe anunță că lista secțiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ținut cont de consultările cu comunitățile românești din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secții noi și de evaluarea modului în care s-au desfășurat procesele electorale anterioare în străinătate.
Prin urmare românii care au domiciliul sau reședința în afara țării sau dacă în ziua votului se află în străinătate pot vota la orice secție de votare organizată în străinătate, fiind înscriși în listele electorale suplimentare.
Pentru ambele scrutine votarea începe la ora 7.00 (ora locală) și se desfășoară până la ora 21.00 (ora locală), când secția de votare se închide. Alegătorii care la ora 21.00 (ora locală) se află în sala în
care se votează pot să își exercite dreptul de vot.
Alegerile europarlamentare și referendumul național se vor desfășura în aceleași secții de votare. Alegătorii votează în aceleași secții de votare, în același interval de timp, cu aceleași ștampile cu mențiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate.
Prezența la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin. Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.
Dacă alegătorul a optat să voteze doar pentru alegerile europarlamentare va primi 1 buletin de vot. Dacă alegătorul a optat să voteze doar pentru referendum va primi 2 buletine de vot, aferente celor 2 întrebări. Dacă alegătorul a optat să voteze pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum va primi 3 buletine de vot.
Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: – cartea de identitate; – cartea de identitate provizorie; – buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic; – pașaportul diplomatic electronic; – pașaportul de serviciu; – pașaportul de serviciu electronic; – pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic; – pașaportul simplu temporar; – carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).
Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate.
Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nici nu se utilizează cărțile de alegător.
Cetățenii români cu drept de vot care la data de 26 mai 2019 se află în străinătate pot vota la oricare dintre cele 441 de secții organizate de MAE în afara țării, atât pentru Parlamentul European, cât și pentru referendumul național. Fiecare alegător are dreptul la un singur vot în cadrul aceluiași scrutin. Votul este universal, secret, direct, egal și liber exprimat.
Potrivit prevederilor legale aplicabile, nici în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, nici în cazul referendumului national nu se votează prin corespondență, nu se votează pe baza titului de călătorie, nu se utilizează cărțile de alegător și nu este necesară înscrierea cetățenilor români în Registrul electoral cu adresa de reședință sau domiciliu din străinătate.
În cazul ambelor scrutine cetățenii români pot vota în baza unui act de identitate românesc valabil.
MAE recomandă cetățenilor români care doresc să-și exercite dreptul de vot să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate românești și să facă demersurile necesare pentru înlocuirea sau reînnoirea acestora.
Au drept de vot la alegerile pentru Parlamentul European și la referendumul national cetățenii români care au împlinit 18 ani, până inclusiv în ziua alegerilor, și nu se află sub interdicție printr-o hotărâre judecătorească definitive și nu sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Potrivit MAE, la alegerile pentru Parlamentul European au drept de vot și cetățenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European. Lista acestora este comunicată de Autoritatea Electorală Permanentă cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor.
În cazul alegerilor pentru Parlamentul European, cetățeanul român care este înscris în listele electorale ale altui stat membru al Uniunii Europene poate să-și exercite dreptul de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 numai după ce dă o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot pentru membrii în Parlamentul European din statul membru în ale cărui liste electorale a fost înscris.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul total de alegători cu drept de vot este de 18.968.840 de persoane, din care un număr de 700.843 de români cu drept de vot au domiciliul sau reședința în străinătate, fiind posesori de pașaport CRDS.
Lista tuturor secțiilor de votare, precum și alte informații utile referitoare la desfășurarea scrutinului în străinătate sunt disponibile pe site-ul instituției la adresa http://www.mae.ro/node/48090
Ministerul a elaborat și o hartă interactivă cu cele 441 secții de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai.
Harta este accesibilă pe site-ul MAE la adresa : http://www.mae.ro/maps/3789.