Câteva date generale:
-Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfășura în 26 mai 2019
– Brexit a schimbat componența Parlamentului European, motiv pentru care României îi va reveni un mandat în plus, urmând să avem 33 de euroaleși (din cei 705 de euroaleși)
– Deputații UE sunt aleși o data la 5 ani, iar în România primele alegeri europarlamentare au fost organizate în 2007
– Alegerile din acest an au loc în contextul în care România deține și Președinția Consiliului UE
– Este singura adunare transnațională din lume aleasă prin vot direct
– Parlamentul European adoptă legi pentru protecția cetățenilor și bugetele, are atribuții de control
Campania #euromania va răspunde, pe parcursul următoarelor luni, la întrebările esentiale care stau la baza unei decizii corecte și documentate pentru românul care merge la vot: cine sunt candidații propuși și ce îi recomandă, ce au făcut euroaleșii de până acum și dacă mai merită încrederea și pe viitor, ce știu românii despre aceste alegeri și ce ar trebui să știe, cât de cunoscute sunt responsabilitățile unui eurodeputat.
Totodată, vom aduce în discuție importanța alegerilor din 2019, acestea fiind de fapt oglinda a ceea ce urmează să se întâmple în iarnă, la prezidențiale.
Europarlamentarele sunt și un test pentru multe partide noi, iar eșecul în acest caz poate să fie și finalul acestor proiecte.
PSD și ALDE nu anunțat până acum cine vor fi candidații lor pentru europarlamentare. Cel mai probabil, cele două partide vor merge pe liste separate. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că au fost stabilite 10 criterii pentru stabilirea listei.
Nici PNL nu a finalizat lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, termenul fiind 15 februarie. Unul dintre principalele subiecte este legat de cel care va deschide lista, în spațiul public apărând informații că nu va fi Crin Antonescu, așa cum s-a vehiculat.
USR și PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș, vor merge împreună în alegerile europarlamentare, sub numele: „Alianța 2020 USR-PLUS„
Lista comună este formată din: 1. Dacian Cioloș, președintele PLUS, 2. Cristian Ghinea (USR), 3. Dragoș Pîslaru (PLUS), 4. Clotilde Armand (USR), 5. Dragoș Tudorache (PLUS). 6. Nicolae Ștefănuță (USR), 7. Vlad Botoș (USR), 8. Ramona Strugariu (PLUS), 9. Vlad Gheorghe (USR), 10. Alin Mituță (PLUS), 11. Anamaria Naomi Reniuț (PLUS), 12. Valeriu Nicolae (PLUS), 13. Oana Țoiu (PLUS), 14. Radu Ghelmez (USR), 15. Liviu Iolu (PLUS).
PMP nu ar fi exclus să îl aibă în capul listei cu fostul președinte Traian Băsescu. Jurnalistul Ion Cristoiu a catalogat ca în acest caz va fi o „revoluție” în europarlamentare.
Cinci candidați ai UDMR, printre care Winkler Gyula, Sógor Csaba sau Hegedüs Csilla, au depus dosare complete pentru Parlamentul European. Lista candidaților va fi finalizată în martie, Uniunea mizând pe două locuri eligibile.
Printr-o decizie adoptată în martie 2018 de Consiliul Afaceri Generale, viitoarele alegeri pentru Parlamentul European se vor desfășura între 23 și 26 mai 2019. Alegerile europene în România se desfășoară potrivit Legii 33/2007, republicată, privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel, conform actului normativ, ziua de referință este duminica.
Votarea va începe la ora 7:00, ora locală și se va încheia la ora 21:00, ora locală, când secțiile de vot se închid.
Pot vota la europarlamentare toți cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. De asemenea, pot vota cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, având domiciliul sau reședința în România și care s-au înscris în lista electorală specială pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Românii care votează la secțiile organizate în străinătate vor fi înscriși pe listele electorale suplimentare.
Nu au drept de vot debilii și alienații mintal puși sub interdicție și persoanele care, în ziua alegerilor, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Cel mai târziu cu 60 de zile înaintea zilei de referință, cetățenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reședința în România pot face cereri de înscriere în listele electorale speciale. Aceste cereri se depun în scris la primarul localității de domiciliu sau de reședință, însoțite de o copie a unui document de identitate valabil.
Totodată, cetățenii români care în ziua de referință se află în străinătate votează pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European numai dacă nu se regăsesc în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European din alt stat membru al Uniunii Europene. Listele electorale speciale cuprind numele și prenumele alegătorului comunitar, cetățenia și adresa la care alegătorul comunitar locuiește în România.
Alegătorii comunitari care în ziua de referință doresc să voteze la altă secție de votare decât unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală specială votează numai dacă biroul electoral județean sau biroul electoral de sector confirmă, la solicitarea telefonică a președintelui biroului electoral al secției de votare, că au fost înscriși în listele electorale speciale.
Alegătorii comunitari care în ziua de referință se află în străinătate votează pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European numai dacă se regăsesc în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde alegătorii comunitari înscriși în listele electorale speciale.
Cetățenii români aflați în ziua alegerilor în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu, pașaportul simplu temporar; pașaportul simplu electronic.
De asemenea, cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare organizată în străinătate, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate provizorie; pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar.
La alegerile europarlamentare din 2014 din totalul de români înscriși pe liste, 18.221.061, au votat 5.911.794 de români, însemnând un procent de 32,44%. În străinătate au votat doar 30.248 de români.
Totodată, România a preluat de la începutul lunii ianuarie a acestui an Președinția Consiliului UE. Procesul Brexit, migrația, perspectiva financiară multianuală și summitul de la Sibiu, din 9 mai, sunt doar trei dintre provocările cu care se va confrunta Președinția română a Consiliului UE.
La alegerile europene, din luna mai, românii sunt așteptați la urne ca să voteze cei 33 de eurodeputați care vor reprezenta România în PE pentru un mandat de cinci ani. Pentru prima oară, alegerile se desfășoară în contextul ieșirii Marii Britanii din UE și a Președinției române a Consiliului UE.
Brexit afectează numărul de europarlamentari pe care îl vor avea cele 27 de state membre ale UE, în condițiile în care Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. Comparativ cu alegerile din 2014, când țara noastră a avut 32 de europarlamentari, numărul acestora va crește la 33, în urma redistribuirii celor 73 de locuri ale eurodeputaților britanici în PE.
Prin urmare, conform unei decizii adoptate în iunie 2018 de Consiliul European, numărul total de locuri în Parlamentul European a fost redus de la 751 la 705, cota unora dintre statele membre ale UE crescând.
Cu toate acestea, în cazul în care Regatul Unit va fi în continuare un stat membru al UE la începutul legislaturii 2019-2024, și anume în luna iunie a acestui an, numărul deputaților în Parlamentului European pentru fiecare stat membru va fi același, respectiv 32 de europarlamentari, cât are România în actuala legislatură, până în momentul în care retragerea Regatului Unit din Uniune produce efecte juridice.
Deputații în PE sunt aleși o dată la cinci ani. Parlamentul reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european, fiind singura adunare transnațională din lume aleasă prin vot direct. Parlamentul European alege președintele Comisiei Europene și numește comisarii, în calitate de colegiu, care trebuie să îi dea socoteală pentru acțiunile lor.
PE adoptă legi pentru protecția cetățenilor și bugete. PE reprezintă cetățenii în străinătate și dă curs petițiilor acestora. Totodată, PE are are mai multe puteri de supraveghere și control. Acestea îi permit să exercite control asupra altor instituții, să monitorizeze folosirea adecvată a bugetului UE și să asigure implementarea corectă a legislației UE.
Chiar dacă eurodeputații din PE sunt aleși fiecare în statul lor, aceștia formează grupuri politice create pe baza unei identități și platforme politice comune. Conform normelor parlamentare, fiecare grup trebuie să aibă minim 25 de eurodeputați și să reprezinte cel puțin un sfert din statele membre ale UE. De regulă, partidele politice din țările membre își confirmă adeziunea la un grup existent, însă există posibilitate să își declare intenția de a forma sau de a se afilia la un grup încă de când încep alegerile.
La ora actuală sunt opt grupuri politice în PE. Cele mai mari grupuri sunt ale Partidului Popularilor European (PPE) – 221 mandate și al Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților (S&D) – 191 mandate. Urmează Conservatorii și Reformiștii Europeni (CRE) – 70 mandate, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) – 67 mandate, Stânga Unită Europeană/Stânga (GUE/NGL)- 52 mandate, Verde Nordică Verzi/Alianța Liberă Europeană (Verzi/ALE) – 50 mandate, Grupului Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD) – 48 mandate, Deputați neafiliați – deputați care nu fac parte din niciun grup politic (NI)- 52 mandate.
Fiecare grup politic își asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte (sau a doi copreședinți, în cazul anumitor grupuri), a unui birou și a unui secretariat. Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție de apartenența politică, de la stânga la dreapta, cu acordul președinților de grup. Înaintea fiecărui vot din cadrul ședințelor plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare și depun amendamente. Grupul politic adoptă o poziție în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui membru nu i se poate impune o anumită variantă de vot.
În prezent, configurația eurodeputaților români în grupurile politice din PE este următoarea:
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D): Dan Nica (PSD), Victor Boștinaru (PSD), Andi Cristea (PSD), Doru-Claudiu Frunzulică (PSD), Ioan Micea Pașcu (PSD), Emilian Pavel (PSD), Răzvan Popa (PSD), Claudiu Ciprian Tănăsescu (PSD), Claudia Țapardel (PSD) și Gabriela Zoană (PSD). Din același grup mai fac parte Maria Grapini (Partidul Puterii Umaniste), Damian Drăghici (independent) și Daciana Sârbu (independent).
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) (PPE): Daniel Buda (PNL), Cristian Bușoi (PNL), Ramona Mănescu,Sorin Moisă (independent), Siegfried Mureșan (PNL), Theodor Stolojan (PNL), Mihai Țurcanu (PNL), Traian Ungureanu (PNL), Adina-Ioana Vălean (PNL), Cristian Preda (recent înscris în PLUS), Csaba Sogor (UDMR), Iuliu Winkler (UDMR).
Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE): Norica Nicolai (ALDE), Renate Weber (ALDE), Mircea Diaconu (independent).
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE): Monica Macovei (independent), Laurențiu Rebega (independent)
Nu în ultimul rând, Laurențiu Rebega, Monica Macovei și Cătălin Ivan figurează în PE ca deputați neafiliați.
Europarlamentarii îi reprezintă pe cetățeni și le protejează interesele. Politicienii care candidează și sunt aleși de cetățenii unei țări pentru un mandat în Parlamentul European, odată ce devin europarlamentari, se consultă cu părțile interesate și cu experții și apoi votează în plen pentru cetățenii statelor care i-au ales. Ulterior legile aprobate de eurodeputați se aplică în întreaga Uniune Europeană.
De asemenea, orice cetățean al Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, individual sau în asociere cu alți cetățeni sau cu alte persoane, o petiție privind un subiect care ține de domeniile de activitate ale UE și care îl privește în mod direct.
Totodată, Ombudsmanul European, organismul care poate face investigații și care este ales de PE pentru un mandat de cinci ani, este împuternicit să primească plângeri din partea oricărui cetățean al UE sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu reședința sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepția Curții de Justiție a Uniunii Europene în exercitarea funcțiilor jurisdicționale ale acesteia.
Dacă Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica punctul său de vedere. Ombudsmanul transmite apoi un raport PE și instituției în cauză. Persoana care a formulat plângerea este informată cu privire la rezultatul acestor investigații.
Alegerile europarlamentare din luna mai se desfășoară într-un context politic și economic tulburat din cauza Brexit, a perioadei de negociere privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și într-o perioadă importantă pentru România, țara care deține Președinția Consiliului UE pentru un mandat de șase luni.
În ceea ce privește ieșirea UK din UE, la finalul lunii trecute, Parlamentul britanic a respins proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene. Ulterior, Guvernul May a făcut apeluri pentru redeschiderea negocierilor pe tema Acordului Brexit, însă UE, prin vocea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a spus că Acordul nu va fi renegociat. Pe 29 martie Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană.
Aceasta va fi una dintre temele care probabil vor marca discuțiile politice în perioada alegerilor europarlamentare. O altă temă este cea a negocierii Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 care va avea impact asupra tuturor statelor membre. Circa 94% din bugetul UE merge către cetățeni, regiuni, orașe, fermieri și companii. În jur de 6% din buget este destinat pentru cheltuielile administrative ale UE.
Un alt subiect este cel al migrației.
România a preluat de la începutul lunii ianuarie a acestui an Președinția Consiliului UE. Procesul Brexit, migrația, perspectiva financiară multianuală și summitul de la Sibiu , din 9 mai, sunt doar trei dintre provocările cu care se va confrunta Președinția română a Consiliului UE.
Printre prioritățile stabilite în perioada Președinției se numără și avansarea procesului de negociere privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Despre subiect, la începutul lunii ianuarie, premierul Viorica Dăncilă a spus că un acord politic între statele membre ale UE în privința cadrului financiar multianual nu va fi finalizat în timpul președinției române a Consiliului UE, deoarece nu există consens, părerile fiind divizate.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost ales la alegerile europene din 2014 pe listele PMP. La începutul lunii mai 2018, acesta a demisionat din PMP și s-a înscris în PNL, în prezent candidând pentru un al doilea mandat pe listele partidului condus de Ludovic Orban. În dosarul său de candidatură, Mureșan spune că prioritățile sale au fost munca legislativă și buna reprezentare a României în Europa.
Acesta a precizat că după ce a fost în PE în 2014, la trei trei săptămâni de mandat, a finalizat primul său raport legislativ prin care solicita alocarea a 3,56 de milioane de euro lucrătorilor disponibilizați de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii. Raportul a fost votat de plenul Parlamentului European, în septembrie 2014, iar banii au fost alocați Guvernului României pentru a fi folosiți în sprijinul persoanelor disponibilizate de la Mechel.
Mureșan mai spune că este primul europarlamentar român care, în 2016, a fost desemnat ca negociator-șef al PE pentru Bugetul UE în 2018, de peste 160 miliarde de euro.
Alocările pentru Programul de mobilitate universitară „Erasmus+” au crescut de la 54 de milioane euro la 2,3 miliarde euro, astfel încât câteva zeci de mii de tineri europeni au beneficiat în 2018 de mii de burse, în condițiile în care acestea au fost respinse anul precedent din cauza lipsei fondurilor.
Potrivit sursei citate, pentru 2018, a fost aprobat un buget de 11,2 miliarde euro pentru Programul de cercetare și inovare „Orizont 2020″, cu 110 milioane de euro în plus față de propunerea Comisiei Europene, în contextul în care, susține europarlamentarul PNL, România se află pe penultimul loc în UE în ceea ce privește procentul din PIB alocat cercetării, 0,48%.
Liberalul adaugă că a obținut ca negociator-șef al bugetului UE pentru anul precedent, 4,9 milioane de euro pentru combaterea dezinformării și a propagandei venite dinspre Federația Rusă. Totodată, Serviciul European pentru Acțiune Externă a primit o finanțare de 800.000 de euro pentru instrumente de comunicare strategică, fiind prima oară când bugetul UE tratează propaganda rusă și fenomenul „fake news” ca o amenințare și finanțează corespunzător măsuri de combatere a acestor pericole.
Europarlamentarul PSD Andi Cristea a declarat pentru Mediafax, că în calitate de președinte al delegației PE pentru Republica Moldova a avut ca obiectiv principal sprijinirea tuturor proceselor de diplomație parlamentară care apropie Republica Moldova de Europa.
„Am avut onoarea să fiu în prima linie, alături de alți colegi români, la luarea unor decizii cruciale pentru Republica Moldova – ratificarea Acordului de Asociere, dublarea cotelor produselor exportate de Chișinău în spațiul comunitar, aprobarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. În concret, am gestionat din partea grupului meu politic Raportul referitor la punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova. Similar, am fost responsabil cu avizul Comisiei pentru politică externă referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind acordarea de asistență macrofinanciară Republicii Moldova, în aprilie 2017″, a explicat Andi Cristea, pentru MEDIAFAX.
Eurodeputat PSD a adăugat că, în calitate de responsabil al grupului S&D cu Raportul referitor la punerea în aplicare a instrumentelor de finanțare externă ale UE, care a fost votat de PE, ceea ce a împiedicat desființarea Instrumentului financiar al Politicii de Vecinătate (ENI). Contextul este cel în care Comisia Europeană propunerea ca după 2020 să fie contopite 12 instrumente financiare externe, printre care și ENI, într-un singur instrument financiara NDICI ((Vecinătate, Dezvoltare, Cooperare Internațională), decizie care ar fi afectat țările Parteneriatului Estic, susține Cristea.
„În 2018 am organizat o expoziție aparte, piesa „View from the light”, o sculptură monumentală contemporană, a artistului Bogdan Rață. Piesa face parte din proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței”, care propune publicului sculpturi contemporane, temporare, de mari dimensiuni, create și amplasate în orașe din România unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Pitești, Râmnicu Sărat, Brașov, Făgăraș, Oradea”, a mai spus social-democratul.
În bilanțului pe anul 2018 al eurodeputatulMaria Grapiniaceasta spune că figurează pe primul loc în ceea ce privește activitățile parlamentare: „întrebări scrise adresate Comisiei Europene, moțiuni, discursuri avute în plenul PE în fața înalților demnitari europeni, opinii din umbră, declarații, rapoarte, rapoarte din umbră, număr de amendamente depuse, explicații ale voturilor, participarea în plenară și voturi prin apel nominal”.
Potrivit sursei citate, Grapini a fost raportor asupra raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului „Vamă” pentru cooperare în domeniul vamal.
De asemenea, europarlamentarul menționează că a fost raportor alternativ la un raport care a vizat aplicarea etapei Euro 5 a Regulamentului UE din 2013 pentru omologarea de tip a vehiculelor cu două sau trei roți și a cvadriciclurilor. Un alt raport la care a contribuit Maria Grapini este cel referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind instalațiile portuare de preluare pentru descărcarea deșeurilor provenite de la nave, de abrogare a unei direcite CE din anul 2000.
În bilanțul pe anul precedent, Grapini a inclus și și serie de întrebări parlamentare adresate Comisiei Europene. Prima întrebare viza documentul CE transmis Guvernului României în octombrie 2012,care cuprinde o listă de cerințe cu privire la MCV.
„Acest document cuprinde 21 de puncte, iar la punctul 20, Comisia Europeană a indicat o listă cu politicieni romani care aveau probleme cu justiția, pentru care s-a cerut urgentarea anchetării. Considerați că, în această situație concretă, Comisia și-a depășit competențele și, dacă da, atunci care ar fi consecințele asupra acelor persoane care au transmis această solicitare Guvernului României?”, întreabă Grapini.
De asemenea, Grapini întreabă CE ce opinie are despre faptul că România nu este acceptată în Spațiul Schegen, cu toate că, încă din anul 2011, țara noastră este un stat pro-european care îndeplinește condițiile tehnice de aderare.
Aceasta a trecut la capitolul „Acțiuni în Parlamentul European de promovare a României”, lansarea volumului de carte „România unită” și mai multe evenimente la care a participat, având diverse teme, cum ar fi: „Rolul Ortodoxiei în Europa și România”, „Accesul în aeroporturi- cheia mobilității verzi”, „Turismul și transportul inteligent pentru dezvoltare sustenabilă”, simpozionul „Femeia antreprenor” și conferința „Femei de succes în Europa”.
Definiția și rolul PE sunt reglementate prin Tratatul privind Uniunea Europeană. Conform articolului 14 al documentului, Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de control politic și consultative, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. De asemenea, PE este compus din reprezentanții cetățenilor UE și este forul care alege președintele Comisiei Europene. Numărul europarlamentarilor nu poate depăși 750, plus președintele PE.
Potrivit sursei citate, reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru al UE, iar niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de 96 de locuri.
Consiliul European adoptă în unanimitate, la inițiativa Parlamentului European și cu aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenței PE. De asemenea, membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret, iar forul legislativ își alege președintele și biroul dintre membrii săi. Locurile în Parlament sunt alocate în funcție de populația fiecărui stat membru. Puțin mai mult de o treime dintre deputații din PE sunt femei. Eurodeputații sunt grupați în funcție de afinitățile politice și nu de naționalitate.
Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale. Comisiile pregătesc legislația. Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii, fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile legislative, iar deputații și grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice. Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației. Deputații se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele plenare de desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza și sesiuni suplimentare la Bruxelles.
La baza Parlamentului European stă Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a devenit adunarea comună a celor trei comunități europene supranaționale existente la vremea respectivă. Adunarea a primit numele de „Parlamentul European” pe 30 martie 1962. De-a lungul timpului, instituția, ai cărei membri sunt aleși, din 1979, în mod direct, a trecut prin schimbări profunde, de la o adunare cu membri numiți, la un parlament ales care stabilește agenda politică a Uniunii Europene.
Astfel, pe 20 septembrie 1976 au fost semnate la Bruxelles decizia și actul privind alegerea reprezentanților în PE prin sufragiu universal direct. În urma ratificării de către toate statele membre, acesta a intrat în vigoare în iulie 1978, primele alegeri având loc la 7 și 10 iunie 1979. Înainte de introducerea alegerilor directe, deputații din Parlamentul European erau desemnați de fiecare dintre parlamentele naționale ale statelor membre. Toți deputații aveau astfel un dublu mandat.
Foto: HEPTA