Lista candidaților UNPR la alegerile europarlamentare. Gabriel Oprea nu se mai află pe primul loc: „Mesajul nostru pentru români este să fie patrioți adevărați”

Publicat: 29 03. 2019, 16:48

„Pe primul loc, Ilie Năstase, Anghel Iordănescu, Luminița Adam, europarlamentarul nostru Tănăsescu, îl avem pe Mircea Manolache, președintele nostru de la Iași care a obținut un număr record de semnături. Îl avem pe domnul Constantin Tomescu, care este și viceprimar al sectorului 6, un tânăr de mare perspectivă, pe domnul profesor universitar Bică, vicepreședinte și coordonator de regiune. Roman Apostol Picu care e și viceprimar al municipiului Galați, președintele organizației din Galați, o avem pe Laura Berbecaru, activist puternic la organizația București. Îl avem pe domnul profesor Dinga, fost ministru al integrării europene, domnul Gerald Gheorghe Popa, profesor universitar, Titus Bojin care este și vicepreședinte al organizației Timișoara vicepreședinte al partidului, șef de regiune. Generalul Constantin Dulcan, avocatul Daniel Manolache, Murgu Neagu, președinte la Vrancea, avocatul Gheorghe Ioniță, medicul Iulian Popescu, viceprimarul sectorului 1 Daniela Popa, economistul Alexandru Tudor, Cosmin Mairan manager de proiect, profesor Vasile Șelaru, inginer Mihai Banu, Porumbel Florin Trosca, profesor Andrei Popetea, Andreea Nețoiu jurist, fostul deputat Alin Bucur, Daniel Popescu inginer, Robert Candoi economist, Liviu Stoica economist, Valentin Stan economist, Vasilică Dinică tehnician operator, Dumitru Oprea consilier local, Marius Muscalu jurist”, a afirmat Gabriel Oprea, vineri, într-o conferință de presă.

El a adăugat că partidul său își propune să trimită în Parlamentul European „patrioți adevărați”.

„Așa cum au spus și colegii mei UNPR dorește să trimită în Parlamentul European români, patrioți adevărați care să se bată pentru interesele României și nu să își denigreze țara. Sloganul nostru de campanie este pentru o Europă prosperă, schimbăm România în bine, Dumnezeu, onoare și patrie. Obiectivul strategic al UNPR este ca anul viitor să obținem așa cum am mai avut peste 10% la alegerile locale și peste 10% la alegerile parlamentare și să intrăm înapoi în Parlamentul României, a explicat Oprea.

Ilie Năstase, primul candidat pe lista pentru europarlamentare la europarlamentare, a declarat că a luat o decizie dificilă privind candidatura sa, spunând că este probabil ca acesștia să fie ultimii cinci ani din viața sa.

„Cred că e momentul să schimbăm situația în care se află România la Parlamentul European. Avem acolo niște români care într-adevăr au fost votați de niște români cinstiți și s-au dus acolo și ai făcut invers. Au denigrat țara, nu s-au ocupat să progresăm, să aducem investitori în România. Au făcut exact pe dos. Noi vrem să schimbăm treaba asta. Cu echipa pe care o avem cred că putem face treaba asta. Vreau să vă spun că pentru mine, la vârsta mea, am luat o decizie foarte dificilă. Pentru că probabil o să fie ultimii ani din viața mea dacă o să ajung acolo, cinci ani, dar vreau să îmi dau ultimii ani din viața mea pentru România. Mulțumesc”, a spus Năstase.

Cel de-al doilea candidat pe lista UNPR pentru europarlamentare Anghel Iordănescu a declarat că „România trebuie să fie conștientă că trebuie reprezentată de oameni cu demnitate și cu mare onoare”.

„Aș vrea să vă spun că sunt mândru că fac parte din această echipă a UNPR-ului desemnată de partid pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Este o echipă valoroasă, o echipă cu personalități marcante, profesioniști, oameni care au performat în activitatea lor de-a lungul timpului. UNPR-ul sunt convins că merită să fie în Parlamentul European și cred că România trebuie să fie conștientă că trebuie reprezentată de oameni cu demnitate și cu mare onoare. Sunt convins că eu, din punctul meu de vedere, care am împreună cu UNPR-ul un anumit trecut, putem avea în continuare un viitor fericit pentru noi și pentru țara noastră. În același timp, vă spun sincer, sunt mândru că am avut privilegiul de a reprezenta România la nivel înalt și vă asigur că întotdeauna am făcut-o punând interesul tricolorului înaintea oricărui, să zicem avantaj. Ca fost sportiv, ca fost antrenor, care am reprezentat România la nivel înalt, vă asigur că și de data aceasta, îmi voi face datoria față de țară”, a afirmat Iordănescu.

Oprea a mai spus că lista pentru alegerile europarlamentare este formată din 33 de candidați ai UNPR.

Joi a fost termenul limită pentru înscrierea candidaturilor la europarlamentare. Campania electorală începe pe 27 aprilie și se încheie pe 25 mai, ora 7.00. Alegerile pentru PE vor avea loc pe 26 mai.