O activistă de etnie romă deschide LISTA pentru PE a Partidului Democrației și Solidarității

Publicat: 07 02. 2019, 15:04

Purtătorul de cuvânt Partidului Democrației și Solidarității – Demos, Claudiu Turcuș, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută în apropierea rampei de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât cu ocazia lansării candidaților pentru PE, că lista partidului pe care îl reprezintă este una de oameni, nu de CV-uri.

„Lista Demos pentru Parlamentul European are 12 persoane și este una de oameni, nu de CV-uri, fiind deschisă de Linda Greta Zsiga, activistă pentru locuire, care a fost evacuată împreună cu familia ei de pe str. Coastei din Cluj-Napoca. O perioadă a locuit în Pata Rât. Demos a devenit în 2016 o platformă civică iar din septembrie 2018 este un partid politic care luptă pentru echitate socială. Suntem prezenți în 20 de orașe din România și din afara țării și ne propunem să construit o alternativă politică de stânga”, a spus Turcuș.

 

Linda Greta Zsiga a declarat la rândul său în aceeași conferință de presă că în decembrie 2010, împreună cu familia ei și alte 76 de familii, a fost evacuată forțat din casa ei și mutată, la minus 20 de grade, în Pata Rât, lângă rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, unde a locuit 7 ani.

„Din experiența mea de activistă, am constatat că fenomenul evacuărilor forțate, întâlnit peste tot în România, îi vizează îndeosebi pe romi care sunt mutați de către autorități la periferia orașelor și ajung să nu mai aibă acces la servicii de bază, ca educația, sănătatea sau transportul. În toată România există oameni săraci, care nu au acces la locuințe decente și nici acces la servicii publice, pe acei oameni vreau să-i reprezint, pe acei oameni care se simt deznădăjduiți, care simt că nu mai au salvare, care simt că nu există nimeni care să le rezolve problema. Cred că avem nevoie de decizii politice nu doar la nivel național și local, ci și la nivel european, pentru a rezolva aceste probleme locative. Chiar dacă nu am facultate, am o experiență care le cuprinde pe toate, am experiență de viață”, a spus candidatul Demos.

 

Aceasta a subliniat că a decis să candideze la Parlamentul European deoarece este conștientă că pentru soluționarea problemelor locative este nevoie de acțiune de decizii politice nu doar la nivel local sau național, ci la nivelul întregii Uniuni Europene.

„În Parlamentul European vreau să continui să lupt pentru dreptul tuturor oamenilor la o locuire, indiferent de etnia lor. De aceea îmi doresc să transpun în politici publice aceste probleme insuficient dezbătute în România și la nivelul întregii Europe. Voi lupta pentru oprirea evacuărilor forțate, pentru dreptul la locuire, pentru creșterea stocului de locuințe sociale publice, pentru reglementarea costurilor locuințelor și chiriilor așa încât categoriile sociale defavorizate să poată avea acces la ele”, a explicat Linda Greta Zsiga.

 

Candidatul Demos care deschide lista pentru PE are 37 de ani și vorbește, pe lângă limba română, limbile engleză și romani. Pe listă figurează și politologul Claudiu Crăciun.