Prima pagină » Alegeri locale » Alegeri locale 2020 » Negocierile dreptei pentru București, la final: PNL și USR lansează sâmbătă candidatura lui Nicușor Dan/ Traian Băsescu ar putea intra în cursa electorală, după eșecul negocierilor cu PMP

Negocierile dreptei pentru București, la final: PNL și USR lansează sâmbătă candidatura lui Nicușor Dan/ Traian Băsescu ar putea intra în cursa electorală, după eșecul negocierilor cu PMP

Negocierile dreptei pentru București, la final: PNL și USR lansează sâmbătă candidatura lui Nicușor Dan/ Traian Băsescu ar putea intra în cursa electorală, după eșecul negocierilor cu PMP

PNL și USR-PLUS au stat la aceeași masă pentru finalizarea listelor de candidaţi pentru primăriile de sector și au purtat negocieri până sâmbătă dimineață, când cele două partide au semnat protocolul pentru alianța dreptei în București. Liderii USR au postat pe Facebook fotografii cu „negocierile de la 2 am” în care sunt prezenți liderii PNL și USR. La negocieri nu a fost niciun reprezentant al PMP, motiv pentru care candidatura fostului președinte Traian Băsescu la Primăria București devine o variantă tot mai posibilă.

Potrivit surselor HotNews.ro, primăriile vor fi împărțite 3 la 3, viceprimarii sunt si ei de la fiecare formațiune, iar listele de consilieri locali și generali vor fi separate. Liberalii ar fi venit cu o propunere-surpriză pentru primăria sectorului 3, scrie hotnews.ro. Este vorba de Adrian Moraru, consilierul ministrului Muncii și șefa PNL București, Violeta Alexandru.

PMP este scos din jocul dreptei pentru locale, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu ar putea intra în cusa pentru Primăria Capitalei

Un anunț oficial va fi făcut de liderii PNL și USR-PLUS, Ludovic Orban și Dan Barna, la ora 17, într-o conferință de presă la care va fi prezent și candidatul comun pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan.

 Conform ultimelor discuții, PNL va propune candidații pentru sectoarele 3,5 și 6, iar Alianța USR-PLUS pentru sectoarele 1,2 și 4

Din informațiile de până acum deținute de Digi24, candidații PNL-USR-PLUS sunt:

Sectorul 1 – Clotilde Armand (USR)

Sectorul 2 – Radu Mihai (USR)

Sectorul 3 – Adrian Moraru (PNL)

Sectorul 4 – Simona Spătaru (PLUS)

Sectorul 5 – Cristian Băcanu (PNL)

Sectorul 6 – Ciprian Ciucu (PNL)

Președintele USR București, deputatul Claudiu Năsui, a anunțat, vineri noapte, în urma negocierilor cu PNL, că USR-PLUS și PNL vor avea candidaturi comune la București iar, în acest mod, alianța va detrona PSD de la administrațiaCapitalei.

El a postat o fotografie de la negocierile din noaptea de vineri spre sâmbătă, în care se văd premierul Ludovic Orban, ministrul muncii Violeta Alexandru și Nicușor Dan. De cealaltă parte a mesei sunt Dan Barna, Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui și Dragoș Tudorache.

https://www.facebook.com/ClaudiuNasuiUSR/photos/a.1249282835161202/3094705343952266/?type=3&theater

 

„A ieșit fum alb. Avem candidaturi comune la București. Bucureștiul va avea un viitor fără PSD. Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”, a arătat deputatul USR.

La rândul său, Dan Barna, președintele USR, a postat azi-noapte pe pagina de Facebook aceeași fotografie cu titlul „2 a. m. la Guvern”.

Aceeași fotografie a fost postată de Violeta Alexandru, cu mesajul „Pentru București”. În schimb, deputatul USR Claudiu Năsui a scris că „a ieșit fum alb”.

„Avem candidaturi comune la București. Bucureștiul va avea un viitor fără PSD. Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”, a completat vicepreședintele USR.

Candidatura lui Mihai Neamțu la sectorul 3, „mărul discordiei” din negocierile cu PMP

Surse politice implicate în negocierile purtate în ultima săptămână au declarat pentru Digi24.ro că „cel mai probabil” nu vor mai exista discuții cu PMP, după ce reprezentanții USR-PLUS s-au opus unei alianțe cu partidul condus de Eugen Tomac, din cauza pretențiilor ridicate la negocieri. Punctul principal de disensiune a fost candidatura lui Mihai Neamțu la sectorul 3, sector care revine însă liberalilor.

 

Autor

Citește și