Cum au reușit trei primari din Buzău să obțină 100% din voturi / Au fost VOTAȚI de toți alegătorii prezenți la urne
Trei primari din județul Buzău au obținut un rezultat impresionant la alegerile locale din 9 iunie, fiind aleși cu un procentaj impecabil de 100%.
Liviu Bărăgan, Iulian Preda și Grama Cristache, toți candidați din partea Partidului Social Democrat (PSD), au concurat singuri pe listele electorale din comunele lor și au fost votați de toți alegătorii prezenți la urne.
Cine sunt cei 3 primari care au fost aleși cu un procentaj impecabil, de 100%
- Liviu Bărăgan, candidatul PSD pentru Primăria Vâlcelele, a fost votat de 726 de alegători.
- Iulian Preda, candidatul PSD pentru Primăria Pardoși, a obținut 201 voturi.
- Grama Cristache, candidatul PSD pentru Primăria Odăile, a strâns 307 voturi.
Iulian Preda, noul primar al comunei Pardoși, a declarat pentru AGERPRES că, deși nu a avut emoții în privința rezultatului, munca depusă pentru a câștiga alegerile a fost semnificativă.
„Am candidat singur în competiție. Am avut o prezență de 77%, destul de mare. Am strâns 100%…”, a subliniat el, evidențiind importanța participării la vot a comunității.
Grama Cristache, ales primar al comunei Odăile, a menționat că prezența la vot a fost de aproximativ 65%, similară cu cea din 2020.
„Ne propunem ca bunul Dumnezeu să ne ajute să facem lucruri bune pentru comunitate. Ca și primar am înregistrat la alegeri de 100%…”, a spus Cristache, exprimându-și speranța în realizarea proiectelor viitoare pentru binele localității.
La nivelul județului Buzău, prezența la vot a fost de 55,40%.