Nicușor Dan, despre salariul de primar: „Câștig 4.000 EURO pe lună”/ „Din păcate, sistemul public nu e foarte flexibil”
This browser does not support the video element.
Nicușor Dan a dezvăluit în podcastul „La Mijloc” care este salariul său lunar ca primar general al Bucureștiului.
„20,000 – 21,000 lei pe lună (4.000 euro)”, a declarat primarul.
Nicușor Dan, întrebat dacă salariul i se pare prea mic
„Nu vi se pare extrem de puțin pentru o funcție de conducere?”, l-a întrebat Codin Maticiuc, unul din moderatorii emisiunii.
„Bineînțeles când discuți cu oameni cu salarii de 3,000, 5,000, 7,000 lei net, 21,000 lei net sună foarte mult. Noi, ce spunem, este că punând în balanță responsabilitățile pentru niște fonduri ca cele ale capitalei care ajung la miliarde de euro, dacă compari cu banii, și vezi companii cu buget similar cu bugetul Capitalei, vezi niște salarii astronomice pentru că responsabilitatea este destul de mare raportată cu banii. Deși în aparență, aceste salarii pot părea mari (….), par dintr-o dată foarte mici”, a adăugat Anghel Damian.
Primarul Nicușor Dan a răspuns:
„Din păcate da, sistemul public nu e foarte flexibil. Nu vorbesc aici de salariul meu, dar sunt poziții mari în organigrama noastră în care vrem să aducem oameni care câștigă 6.500 – 7.000 euro în privat, dar pe salarii de 3.000. Și atunci e evident că oamenii nu vin. În sistemul public, salariile sunt destul de mari până la zona de conducere, și pe Municipiul București sunt relativ mici”.
Podcastul integral se poate vedea AICI, pe canalul de YouTube al lui Codin Maticiuc.