ALEGERI LOCALE 2020. Ofereau bani alegătorilor să voteze cu un anumit candidat! Mită și amenințări la Tecuci, polițiștii au intervenit de urgență
Mită și amenință la Tecuci, acolo unde două persoane au fost reținute după ce ofereau bani alegătorilor să voteze cu un anumit candidat din localitate. Polițiștii au intervenit de urgență, deschizând un dosar penal în acest caz.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi informează că două persoane din Tecuci sunt cercetate penal pentru coruperea alegătorilor şi ameninţare, după ce ar fi oferit bani pentru un vot acordat unui anumit candidat la primăria din localitate.
Mită dată la o terasă din oraș
Potrivit sursei citate, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la faptul că, la o terasă din oraş, două persoane oferă sume de bani pentru a determina alegătorii sa voteze cu un anumit candidat la funcţia de primar.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită în scopul cercetării evenimentelor electorale şi a identificat atât apelantul, cât şi pe cele două persoane bănuite că ar fi oferit bani.
Dosar penal pentru coruperea alegătorilor
Atât acestea, cât şi martorii identificaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de coruperea alegătorilor şi ameninţare.