ALEGERI LOCALE 2020. Cine sunt cei 18 candidați care vor votul bucureștenilor pentru funcția de primar general
Biroul Electoral al Circumscripție al Municipiului București a publicat, marți, candidaturile rămase definitive pentru funcțiile de primar general al Capitalei, respectiv de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București.
Pentru funcția de primar general la alegerile locale din 27 septembrie au rămas definitive 18 candidaturi, respectiv cele admise din totalul de 19 înregistrate.
În ceea ce privește listele de candidați propuse de partidele politice sau alianțe electorale și candidaturi independente, au fost propuse 24 de liste, din care au fost admise în totalitate sau în parte 22, a transmis Biroul Electoral al Circumscripției Electorale nr. 42 a Municipiului București, prin procesul-verbal încheiat marți.
Candidaturile definitive pentru PMB
Vineri, 28 august, începe campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie. Candidaturile rămase definitive pentru funcția de edil-șef al Capitalei sunt:
Traian Băsescu (PMP) – profesia: inginer, ocupația: europarlamentar
Gabriela Firea (PSD) – filolog/ jurnalist, primar general al Capitalei
Nicuşor Daniel Dan (independent) – matematician, deputat
Harry-Ilan Laufer (Partidul Forţa Identităţii Naţionale) – profesor de educaţie fizică şi sport; antreprenor
Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020) – medic; profesor universitar și medic
Octavian Bădescu (independent) – economist; antreprenor
Radu Octavian Moraru (independent) – controlor trafic aerian
Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (ALDE) – inginer; senator
Radu Ghidău (Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă) – jurist; avocat
Alexandru Ion Coita (Partidul Republican din România) – expert relaţii internaţionale; prședinte executiv al partidului
John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română) – inginer; antreprenor
Cătălin Ioan Berenghi (independent) – ghid montan; administrator firmă
Claudiu-Richard Târziu (Alianţa pentru Unirea Românilor) – jurnalist; publicist
Bogdan-Dragoș-Aureliu Marian-Stanoevici (Partidul Social Democrat Independent) – actor
Florin Călinescu (Partidul Verde) – producător emisiuni tv; actor/regizor
Ileana-Daniela Nănău (PRM) – inginer; manager
Valentina-Magdalena-Laura Bistriceanu (Partidul Ecologist Român – PER) – economist; consultant
Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie) – doctor medic veterinar
Documentul integral al Biroului Electoral de Circumscripție al Municipiului București cu listele depuse de formațiunile politice, alianțe și independenți pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti și pentur funcția de primar general:
Candidati Bucuresti Alegeri Locale Final by Gandul.info on Scribd
Premierul Ludovic Orban a anunţat, marți, că miercuri va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care va avea pe ordinea de zi ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale.