Prima pagină » Alegeri locale » Alegeri locale 2020 » Călin Popescu Tăriceanu consideră că renumărarea voturilor nu este o crimă: ”Băieții ăștia nici nu au ajuns încă la putere și amenință toată lumea cu pușcăria și tribunalele poporului!”

Călin Popescu Tăriceanu consideră că renumărarea voturilor nu este o crimă: ”Băieții ăștia nici nu au ajuns încă la putere și amenință toată lumea cu pușcăria și tribunalele poporului!”

Călin Popescu Tăriceanu consideră că renumărarea voturilor nu este o crimă: ”Băieții ăștia nici nu au ajuns încă la putere și amenință toată lumea cu pușcăria și tribunalele poporului!”

Mesaj dur postat de Călin Popescu Tăriceanu în mediul online, liderul ALDE transmițând că sub imaginea unui ”atașament democratic” al USR nu se ascunde, practic, decât ”o spoială”.

O renumărare a voturilor, acolo unde planează semne de întrebare asupra corectitudinii alegerilor ar trebui să fie un demers logic și democratic, scrie Călin Popescu Tăriceanu, numai că – din punctul său de vedere – ”bolșevicii sadea” de la USR nu doresc asta, iar insistența cu care blochează această acțiunea la Primăria Sectorului 1 demonstrează că este ceva ”necurat” la mijloc.

Mai mult, există dubii și în ceea ce privește rezultatul alegerilor locale la Primăria Sectorului 5 al Capitalei, dar și la Călărași, avertizează liderul ALDE.

”Cei care au crezut în atașamentul democratic al celor de la USR bănuiesc că încep să-și dea seama că totul este doar o spoială și dacă zgârii puțin pojghița de aparent civism al haștagiștilor constați că sub ea se ascund niște bolșevici sadea! Asta este explicația cea mai simplă pentru presiunile pe care USR-iștii le fac pentru a bloca renumărarea voturilor la Sectorul 1! Este clar că acolo s-a întâmplat ceva necurat. Nu știm cine are dreptate, iar soluția cea mai rapidă este renumărarea voturilor. Se întâmplă și în alte locuri (Călărași, Sectorul 5), doar în locul unde haștagiștii aparent au câștigat nu se mai poate face renumărare”, scrie Călin Popescu Tăriceanu în mediul online.

Tăriceanu: ”Cum credeți că va fi dacă odată chiar vor câștiga puterea?”

O eventuală renumărare a voturilor, acolo unde situația o impune, nu este ”o crimă”, insistă Călin Popescu Tăriceanu, fiindcă ideal ar fi ca orice bănuială existentă să fie, din start, eliminată.

Numai că liderii USR nu doresc renumărarea și, mai mult – notează Tăriceanu -, apar amenințări cu ”pușcăria și cu tribunalele poporului”, ceea ce induce o perspectivă cel puțin îngrijorătoare pentru viitorul politic pe termen mediu și lung.

”Ce crimă poate fi să renumeri voturile acolo unde există dubii? Nu este mai bine pentru toți să se elimine orice fel de bănuială? Cam asta ar spune toți oamenii de bun simț, dar asta nu contează pentru Barna, Clotilde, Seidler, Fritz și alții ca ei!

Oameni buni, băieții ăștia nici nu au ajuns încă la putere și amenință toată lumea cu pușcăria și tribunalele poporului! Cum credeți că va fi dacă odată chiar vor câștiga puterea?”, se întreabă liderul ALDE la finalul mesajului postat pe pagina sa de socializare.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și