Dan Barna: „Astăzi putem să decidem care sunt oamenii care vor avea grijă de bunici, de copii, de școală, de drumuri”
Președintele USR Dan Barna a votat în orașul Sibiu pentru alegerile locale. Barna a declarat că procesul de vot este unul sigur, fără riscuri majore în ceea ce privește epidemia de coronavirus.
Barna a adresat îndemnuri de prezență la vot, „un proces sigur, cu riscuri minime”, în contextul epidemiei de coronavirus.
„Astăzi putem să decidem care sunt oamenii care vor avea grijă de bunici, de copii, de școală, de drumuri, de canalizare, de toate aceste priorități despre care doar vorbim odată la patru ani și care în puține locuri se întâmplă”, a declarat Dan Barna la ieșirea de la urne, citat de Mediafax.
Până la ora 12.00 au votat președintele Klaus Iohannis, dar și principalii candidați la alegerile pentru Primăria Capitalei, printre care Gabriela Firea, Traian Băsescu și Nicușor Dan.
PREZENȚA LA VOT LA ORA 12.00: 15,62%
Au trecut deja 5 ore de când românii votează! Prezența la nivel național este de 15,62%, iar în București de 12,09%. Teleorman rămâne județul cu cea mai ridicată rată de participare la vot: 21,99%. Olt, Mehedinți, Giurgiu și Călărași au trecut, de asemenea, peste pragul de 20%.