Dorin Cioabă despre respingerea candidaturii sale la Primăria Sibiu: Fac contestație. Mi-au căutat numai nod în papură de când am depus dosarul
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, spune că va depune joi contestaţie la Judecătoria Sibiu după ce Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Sibiu i-a respins candidatura la primărie, dar și pe cea la consiliul local.
Cioabă susține că reprezentanții Autorității Electorale i-au „căutat nod în papură”
„Mi-au căutat numai nod în papură de când am depus dosarul, că nu-i bine aşa, că nu-i bine aşa. Acum mi-au dat deoparte 350 de semnături”, a precizat, joi, Dorin Cioabă, referindu-se la Biroul Electoral de Circumscripţie nr.1.
Întrebat dacă a depus contestaţie la decizia Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 1, Dorin Cioabă a spus: „Acum fac”.
”Regele romilor” a precizat că vrea să candideze la funcţia de primar al municipiului Sibiu după ce a observat că, în ultimii 20 de ani, sibienii au votat, ca edil, un reprezentant al minorităţii germane
„Am zis că poate electoratul din Sibiu are înclinaţie spre minorităţi. Dacă nu vrea să voteze candidatul PNL-ului, PSD-ului, a votat nemţii, acum e rândul nostru, poate să voteze un rom”, a explicat Dorin Cioabă.
Dorin Cioabă a mai candidat în trecut pentru Consiliul Judeţean, însă fără succes
Este pentru prima dată când Dorin Cioabă încearcă să candideze pentru funcţia de primar al Sibiului. Candidatura sa este susţinută de către Partida Romilor Sibiu. Dorin Cioabă a mai candidat în trecut, pentru Consiliul Judeţean, însă fără succes.
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Sibiu a respins, miercuri, candidatura lui Dorin Cioabă pentru funcţia de primar, dar şi pentru cea de consilier local.