Prima pagină » Alegeri locale » Ion Cupă (PMP), candidat pentru șefia CJ Mehedinți. „În mandatul meu lupul nu va mai fi pus paznic la oi!”

Ion Cupă (PMP), candidat pentru șefia CJ Mehedinți. „În mandatul meu lupul nu va mai fi pus paznic la oi!”

Ion Cupă (PMP), candidat pentru șefia CJ Mehedinți. „În mandatul meu lupul nu va mai fi pus paznic la oi!”
Ion Cupă, candidatul formațiunii pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți / Sursa: Facebook - Ion Cupă

Deputatul PMP Ion Cupă, candidatul formațiunii pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, susține că depolitizarea Romsilva este prima condiție pentru a stopa defrișările ilegale în județ și a detaliat principalele obiective ale programului său politic.

Președinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaților, Ion Cupă, candidatul PMP la alegerile pentru conducerea Consiliului Județean Mehedinți, a trecut în revistă inițiativele împotriva defrișărilor ilegale și pentru protecția mediului.

„Am luat atitudine tot timpul împotriva defrișărilor ilegale. Mărturie stau inițiativele mele legislative,  pozițiile și demersurile mele publice făcute în calitate de președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților. Am inițiat împreună cu alți colegi parlamentari un proiect de lege, devenit lege între timp, prin care am modificat Codul Silvic în sensul valorificării superioare a masei lemnoase ca lemn fasonat. Ceea ce permite măsurători precise pe fiecare piesă, o monitorizare mai riguroasă, reducând astfel riscul tăierilor ilegale”, a declarat Ion Cupă.

„Am votat în parlament proiectul de lege care reglementează interzicerea, vreme de 10 ani, a exportului de bușteni în spațiul extracomunitar.O măsură venită la timp în direcția valorificării, în interes național, a lemnului, aurul pădurilor din România. Este inacceptabil ca sub ochii statului român, în fiecare an, 20 de milioane de metri cub de lemn să fie tăiate ilegal, inclusiv lemn din ariile protejate și parcurile naționale, așa cum sunt și Parcul Național Domogled-Valea Cernei   sau Parcul Național ”Porțile de Fier”. În privința furtului de lemn, județul Mehedinți este în continuare, în opinia mea, unul încadrat la Cod Roșu. Din păcate…”, consideră candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți.

Prioritățile în calitate de președinte al Consiliului Județean Mehedinți

Ion Cupă a detaliat principalele obiective ale mandatului pentru care candidează la alegerile locale din 27 septembrue.

„În primul rând, depolitizarea ROMSILVA Mehedinți va fi între primele măsuri pe care le voi lua. Este inacceptabil ca de atâția ani același om să conducă această instituție, îmbrăcând unul după altul tricourile politice ale echipei aflate la putere în județ. Permanentizând aceleași practici care nu au nimic cu profesionalismul și cu respectarea legilor, în litera și spiritul lor. Sub conducerea  acestui om, Romsilva a făcut din Mehedinți  o capitală nedorită a defrișărilor ilegale. În continuare acest om, în loc să vegheze la  buna gestiune a pădurilor și la paza lor face politică de partid și încolonează pădurarii la acțiuni politice si electorale. În mandatul meu lupul nu va mai fi pus paznic la oi!”, a transmis Ion Cupă.

„În același timp, preocuparea mea majoră va fi aceea de a aplica legile pentru a stopa tăierile ilegale. Avem în legile adoptate recent  sancţiuni clare în materie: închisoare de la 1 la 3 ani și amendă de 100.000 lei. Constituirea Registrului național de evidență informatizată a proprietăților forestiere și a Catalogului național al masei lemnoase  sunt două instrumente utile  pe care le voi  folosi pentru monitorizarea modului în care se exploatează lemnul în județul Mehedinți”, este mesajul candidatului PMP la CJ Mehedinți la alegerile locale din 27 septembrie.

„Voi utiliza absolut toate pârghiile legale pe care le am pentru protejarea și regenerarea fondului forestier din județul Mehedinți. Voi impune, pe baza legii, exclusiv criteriile de competență la ocuparea tuturor posturilor din Romsilva Mehedinți. Voi coopera îndeaproape cu toate instituțiile publice și organizațiile societății civile interesate în apărarea legalității în materie de protejare și exploatare a pădurilor”, a explicat Ion Cupă.

„Ariile protejate trebuie să devină o realitate integrală în Mehedinți, nu una parțială!”

Ion Cupă s-a referit și la măsurile pentru a stopa degradarea parcurilor naționale din județ. „Și în parcurile naţionale din Mehedinți există în continuare o tendință de degradare accelerată a ecosistemelor naturale, de afectare a pădurilor virgine şi seculare, de fragmentare a habitatelor şi erodare a solului. Voi fi extrem de vigilent la inițiative privind extinderea si legalizarea urbanizării unor zone pentru construcţii, drumuri, reţele, la exploatări forestiere comerciale în aceste arii. Nimic în afara legii!”, a transmis Ion Cupă.

„Nu voi permite repetarea unor episoade de genul tăierilor ilegale din  pădurea Ciucevele Cernei, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, în urma cărora România risca să piardă, acest statut important. Aceste arii protejate sunt plămânul județului Mehedinți si nu doar al acestui județ. Orice atentat la ele sunt atentate la sănătatea publică. Iar eu nu voi tolera așa ceva! Sunt Ion Cupă #SoluțiaTApentruMehedinți”, a conchis candidatul PMP la CJ Mehedinți.