Raport Expert Forum: „Peste 900 de liste electorale sunt ilegale”. Ce prevedere a fost încălcată
Deși legislația cere ca partidele politice să formeze listele pentru candidaturile la consiliul local și județean astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, EFOR a descoperit în urma analizei datelor privind candidaturile că în 900 de cazuri nu există nicio femeie pe listele electorale, iar în 36 de cazuri nu există niciun bărbat, se arată în raportul realizat de Expert Forum și dat publicității vineri.
Potrivit raportului Expert Forum, partidele sau alianțele politice sau electorale au încălcat o prevedere din Legea nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, respectiv articolul 7, alin (1) care prevede că „Listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepția acelora care conțin un singur candidat”.
Partidele cu cele mai multe abateri
Din cele 900 de cazuri în care nicio femeie nu se află pe listele electorale, cele mai multe se regăsesc la Pro România (17,6%), urmat de PMP (12,7%), ALDE (11,1%), PNL (9,7%), PSD (7,9%) și Alianța USR PLUS (6,4%).
Localitatea Dumbrava din județul Timiș are cele mai multe liste fără nicio femeie, provenind de la patru partide diferite: Pro România, PSD, PER și PNȚCD.
În ceea ce privește cele 36 de cazuri unde pe liste nu există niciun bărbat, pe partide politice, cele mai multe liste care cuprind exclusiv femei se regăsesc la Pro România, PPU și PMP, cu procent egal, 13,9%.
Semnal de alarmă: Legislația trebuie modificată
Reprezentanții Expert Forum atrag atenția că legislația trebuie modificată, pentru a putea preveni folosirea listelor ilegale la alegeri.
Concret, Biroul Electoral Central nu a publicat sexul candidaților, iar EFOR a reconstruit această bază de date pornind de la numele candidaților. Practic, aceste liste de candidați vor fi folosite în alegeri, deși nu sunt conforme legislației.
„Acest fapt ne arată că filtrele de acceptare a candidaturilor trebuie îmbunătățite în același timp cu o colectare mai eficientă a datelor despre candidați, care să permită membrilor birourilor de circumscripție să verifice mai ușor aceste liste. De asemenea, ne arată că legislația trebuie modificată pentru a permite mai ușor și într-un termen mai îndelungat contestarea candidaturilor, precum și pentru a sancționa acest tip de abatere”, se arată în raport.
Raportul Expert Forum by Gandul.info on Scribd