Prima pagină » Alegeri locale » Virgil Popescu (PNL): „Votați ceea ce doriți, dar ieșiți în număr cât mai mare la vot!”

Virgil Popescu (PNL): „Votați ceea ce doriți, dar ieșiți în număr cât mai mare la vot!”

Virgil Popescu (PNL): „Votați ceea ce doriți, dar ieșiți în număr cât mai mare la vot!”
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți / Sursa: Facebook - Virgil Popescu

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți, a votat în Drobeta Turnu Severin și i-a îndemnat pe locuitorii județului să își exprime dreptul constituțional în număr cât mai mare, pentru o democrație reprezentativă.

„Astăzi am votat pentru schimbarea de care avem nevoie în Drobeta Turnu Severin, pentru a putea construi împreună un noul Mehedinți, un Mehedinți prosper. M-am săturat să mă uit la colegii mei din vestul țării cum sunt acele orașe conduse, cât de mult prosperă, și vreau ca și în orașul meu, în județul meu, să se întâmple același lucru”, a declarat Virgil Popescu.

„Am văzut că a început să licărească speranța în Severin, în Mehedinți”

„Îi îndemn pe toți severinenii, pe toți mehedințenii să iasă la vot astfel încât să fie un număr cât mai mare de votanți și o democrație se poate afișa doar cu un număr mare de votanți. Ieșiți la vot! Votați ceea ce doriți, dar ieșiți în număr cât mai mare la vot”, a declarat Virgl Popescu.

Potrivit liberalului, campania pentru alegerile locale a fost una grea, în care s-a muncit mult. „A fost o campanie în care am văzut că a început să licărească speranța în Severin, în Mehedinți, o campanie care eu cred că s-a finalizat foarte bine și eu cred că vom avea succes”, a conchis Virgil Popescu.

Românii sunt așteptați la urne duminică să își voteze reprezentanții în administrațiile localităților în care locuiesc. Scrutinul a început la ora 7:00 și se încheie la ora 21. În contextul pandemiei de COVID-19, în cele 18.794 de secții de votare sunt dispuse măsuri speciale de protecție sanitară.

Gândul.ro GÂNDUL.RO va fi sursa ta principală de informații în ziua alegerilor locale! Peste 500 de știri de ultimă oră și peste 50 de live-uri din secțiile de votare te vor ține la curent, duminică, 27 septembrie 2020, cu tot ce se întâmplă important în lupta pentru primăriile din București și cele mai mari 10 orașe din România.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum