Prima pagină » Alegeri parlamentare » ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Amenzi în valoare de 15.000 de lei pentru nereguli în secțiile de votare

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Amenzi în valoare de 15.000 de lei pentru nereguli în secțiile de votare

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Amenzi în valoare de 15.000 de lei pentru nereguli în secțiile de votare

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, până la ora 12.00, în legătură cu procesul electoral au fost date amenzi în valoare de 15.000 de lei și au fost întocmite cinci dosare penale. În același timp, ar fi existat alte 29 de sesizări cu privire la presupuse fraude electorale, au anunțat oficialii MAI. 

Comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI a anunțat că, până la ora 12.00, au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, însă, în urma verficărilor, 10 dintre acestea nu s-au confirmat.

Oficialul MAI a mai anunțat că polițiștii au întocmit cinci dosare penale și au dat șase amenzi contravenționale, în valoare de 15.000 de lei și două avertismente scrise.

Conform comunicării oficiale a MAI, în Dâmbovița a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de corupere a alegătorilor cu alimente, față de care se fac, încă, verificări.

În același timp, în județul Maramureș, polițiștii cercetează un bărbat care s-a prezentat pentru a vota, deși și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani.

La rândul lor, polițiștii din județul Brăila au fost anunțați de către primarul unei localități cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Într-o secție de votare dintr-o comună din județul Giurgiu, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost sesizat faptul că în secția respectivă votează câte 3 persoane în același timp, în aceeași cabină de vot. Polițiștii efectuează verificări cu privire la cele semnalate.

Vicepreședintele unei secții de votare, de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, a sesizat faptul că, în fața locației de votare s-ar afla 50 de cetățeni care ar fi fost plătiți, de anumite formațiuni politice, să își exercite dreptul la vot. Se efectuează verificări.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale, de către un candidat la alegeri.

La o secție de votare din București, procesul electoral a fost suspendat temporar după ce un membru al biroului electoral, reprezentant al unui partid politic, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul făcuse testul ieri și a primit azi rezultatul.

Acuzații de turism electoral în județul Argeș

Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că un viceprimar transportă, cu autoturismul, oameni la vot. La fața locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât cel în cauză transporta 2 persoane, care îi erau și rude, cu dificultăți locomotorii, la solicitarea acestora, fără a le influența opțiunea de vot.

În București, mai mulți cetățeni au reclamat că în apropierea localului de vot este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic. A fost trimisă grupa operativă la fața locului, pentru efectuarea de verificări.

Au fost înregistrate și cazuri medicale și din păcate un deces. La o secție de votare din localitatea Teiu, județul Argeș, un bărbat, în vârstă de 80 ani, a leșinat în curtea secției de votare. La sosirea echipajelor de intervenție acesta era în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor echipei medicale, a fost declarat mort.

 

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și