ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Dosar penal după ce un bărbat a votat de două ori în Germania
Un român de 51 de ani este cercetat penal după ce ar fi votat, duminică, la o secție din Spania, apoi, în baza unei declarații pe propria răspundere, a votat din nou, în comuna de domiciliu, Coțofănești, județul Bacău. Un alt bărbat din județul Neamț este cercetat penal pentru că ar fi votat deja de două ori în Germania, după care a încercat din acasă, în localitatea Borca.
Potrivit Poliției Bacău, se fac cercetări în cazul unei sesizări cu privire la o posibilă infracţiune electorală, scrie Mediafax.
A votat în Spania, apoi a votat din nou în localitatea de domiciliu
Din primele cercetări a reieşit faptul că un cetățean de 51 de ani, din comuna Coţofăneşti, şi-ar fi exercitat dreptul de vot la o secţie de votare din Spania, încă de sâmbătă. Bărbatul ar fi votat din nou, duminică, la o secţie din localitatea de domiciliu, în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Polițiștii fac cercetări sub coordonarea parchetului pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot şi fals în declaraţii.
Dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot pentru un român care a votat de două ori în Germania
De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost informați că un bărbat de 36 de ani, din Borca, și-a exercitat dreptul de a vota la două secții de votare din Germania.
„Din primele verificări a reieșit că, după ce și-ar fi exercitat dreptul la vot, bărbatul s-ar fi prezentat la o altă secție de votare, unde i s-a validat cartea de identitate, însă fără a primi buletin de vot. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de fraudă la vot, în vederea stabilirii, cu exactitate, a situației semnalate”, spun reprezentanții Poliției Neamț, potrivit hotnews.ro.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe un site, rulează un spot publicitar ce face referire la campania electorală. În acest caz se fac verificări pentru identificarea reprezentatului site-ului și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Aproape 250.000 de români din străinătate au votat până duminică la ora 20.00
În a doua zi de votare în diaspora, aproape 250.000 de români din străinătate au votat până duminică la ora 20.00.
Prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în 19 secții de votare din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam și Kazahstan, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.