ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Primul-ministru Ludovic Orban a votat duminică dimineață la Dobroești, localitate carantinată de autorități. Premierul a spus că votul său a fost „pentru dezvoltarea României”, dorindu-și o țară „modernă, dinamică, încrezătoare în forțele sale”. Despre riscul infectării cu noul coronavirus, liderul PNL a exclus această posibilitate, apreciind măsurile de protecție sanitară luate.
Ludovic Orban îi sfătuiește pe români să își exercite dreptul de vot, mai cu seamă că în joc este viitorul țării pentru următorii patru ani.
„Este o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a României. Românii au puterea să decidă în ce direcție se va îndrepta țara. Îi invit pe toți românii să își exercit dreptul de vot.
Personal, am votat pentru dezvoltarea României, pentru o Românie dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale, respectată la nivel internațional. Am votat pentru o orientare euro-atlantică clară, pentru un plan de dezvoltare care să permită saltul economic.
Îi asigur pe români că măsurile de protecție sanitară sunt respectate și că nu există risc de contaminare. Mergeți la vot și respectați-vă dreptul de vot! În toate localitățile carantinate, în ziua votului, cetățenii au liber la circulație, nu trebuie să dea declarații, nu sunt niciun fel de opreliști”, a spus Ludovic Orban.