Călin Popescu-Tăriceanu: „Preşedintele, conform Constituţiei, nu are dreptul discreţionar de a numi premierul pe care îl place”
Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu consideră că propunerea de premier trebuie să vină din partea partidului care a obţinut cel mai mare scor, iar preşedintele Klaus Iohannis trebuie să respecte Constituţia şi votul cetăţenilor în acest sens, atrăgând atenţia că şeful statului „nu are dreptul discreţionar de a numi premierul pe care îl place pe diferite considerente”.
Tăriceanu: Preşedintele este obligat să respecte legea şi rezultatul votului
„Preşedintele trebuie să respecte Constituţia, aşadar trebuie să convoace partidele la consultări şi, în mod normal, partidul care a luat cel mai mare scor trebuie să fie partidul care face propunerea de premier. Preşedintele, conform Constituţiei, nu are dreptul discreţionar de a numi premierul pe care îl place pe diferite considerente, probabil politice, sau altele decât cele politice. El trebuie să respecte votul cetăţenilor. (…) Preşedintele este obligat să respecte legea şi rezultatul votului (…). Partidele care au intrat în Parlament, toate, într-un fel sau altul, sunt mai mult sau mai puţin calificate să poată accede într-o formulă majoritară. Vom vedea care este această formulă după ce vor începe discuţiile între partide, pe baza rezultatelor certe”, a afirmat Tăriceanu, duminică, la România TV.
Tăriceanu a apreciat că urmează „faza complicată” a numărării voturilor
Călin Popescu-Tăriceanu a candidat pe primul loc pe lista pentru Senat a Pro România în Bucureşti. Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, Pro România a obţinut 5% din voturi la Senat şi 5% la Camera Deputaţilor.
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, Pro România ar fi obținut doar 5%, exact pragul electoral, dar în marja de eroare, la alegerile parlamentare. Victor Ponta spune că, potrivit cifrelor Pro România, partidul va intra sigur în Parlament și le cere membrilor săi care sunt în secțiile de votare să fie atenți la numărarea voturilor.
Victor Ponta: Avem și noi sistem de numărătoare paralelă a voturilor. Cer celor 18.000 de colegi din secțiile de votare să fie foarte atenți
„Prezența foarte mică e un mare semn de întrebare pentru toți cei care am candidați. Pro România va fi în viitorul Parlament, cu o singură condiție: colegii mei din secțiile de vot să păzească voturile pentru că, după cum bine știți, partidele mici pierd la numărătoare. Mi-aș dori ca numărătoarea să fie corectă, dacă avem și obișnuitele probleme la numărătoare, legitimitatea viitorului Parlament și Guvern va sta sub un mare semn de întrebare. Nu cred că cineva are interesul să se întâmple ceva ilegal. Trebuie să văd care sunt colegii care mă vor însoți în viitorul Parlament. Mulțumesc celor care m-au votat!”, a spus Victor Ponta imediat după anunțarea primelor rezultate exit-poll.
„Îi rog pe cei peste 18.000 de colegi din secțiile de votare sa fie atenti”, a spus Ponta.