Prima pagină » Alegeri parlamentare » George Simion, co-preşedintele AUR, după declarația lui Kelemen Hunor: „UDMR nu își are locul în Parlamentul României”

George Simion, co-preşedintele AUR, după declarația lui Kelemen Hunor: „UDMR nu își are locul în Parlamentul României”

George Simion, co-preşedintele AUR, după declarația lui Kelemen Hunor: „UDMR nu își are locul în Parlamentul României”

După ce Kelemen Hunor a declarat că nu era nevoie de un partid ca AUR în Parlament, George Simion, co-președintele AUR, a reacționat imediat. El spune că Uniunea Maghiarilor nu își are locul în Parlamentul României.

În plus, AUR vrea modificarea Constituției, astfel încât formațiunile politice alese pe criterii etice să nu mai intre în Legislativ, relateaza Hotnews.ro.

„UDMR nu își are locul în Parlamentul României. Respectăm comunitatea maghiarilor din România și avem candidați etnici maghiari în AUR care intră în Legislativ. AUR se opune, însă, constituirii și funcționării formațiunilor politice pe criterii etnice iar în acest sens va demara o campanie națională pentru modificarea Constituției în sensul interzicerii formațiunilor politice pe criterii etnice”, spune George Simion.

Despre AUR, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că„nu era nevoie de aşa ceva în Parlamentul României, în 2020”.

Kelemen Hunor consideră că nu era nevoie de intrarea unui partid ca AUR în Parlament: „Nu era nevoie de o astfel de forţă în Parlament, dar cetăţenii au rezolvat această problemă şi vom vedea ce se va întâmpla mai departe şi cum se va comporta acest partid în Parlament, dar din punctul meu de vedere, nu era nevoie de aşa ceva în Parlamentul României, în 2020”.

Rezultate parțiale alegeri parlamentare 2020

Platforma Code for România a început duminică seară să centralizeze numătoarea voturilor, realizată de Biroul Electoral Central. După numărarea a peste 95 la sută din voturi PSD conduce, urmat de PNL și USR-PLUS. Marea surpriză o constituie, însă, scorul realizat de AUR, o formație neparlamentară care va intra în noul legislativ.

UPDATE 13:00 BEC a anunțat că s-au numărat 99,91% din voturi, fără diaspora.

Camera Deputaților

  • PSD – 1703893 voturi – 30.00%
  • PNL – 1482309 voturi – 26.10%
  • USR PLUS – 902531 voturi – 15.89%
  • AUR – 532827 voturi – 9.38%
  • UDMR – 338972 voturi – 5.97%
  • PMP – 283818 voturi – 5.00%
  • PRO România – 241528 voturi – 4.25%

Senat

  • PSD – 1730310 voturi – 29.71%
  • PNL – 1507509 voturi – 25.8 %
  • USR – 932235 voturi – 16.01%
  • AUR – 539236 voturi – 9.26%
  • UDMR – 348279 voturi – 5.98%
  • PMP – 290936 voturi – 5.00%
  • PRO România – 243961 voturi – 4.19 %
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și