Prima pagină » Alegeri parlamentare » Marcel Ciolacu nu respinge ideea unor discuții cu AUR: „Românii au întotdeauna dreptate când votează”

Marcel Ciolacu nu respinge ideea unor discuții cu AUR: „Românii au întotdeauna dreptate când votează”

Marcel Ciolacu nu respinge ideea unor discuții cu AUR: „Românii au întotdeauna dreptate când votează”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat duminică seara, că nu exclude posibilitatea unor discuții cu partidul cu ideologie naționalistă AUR, care, potrivit exit-poll-ului realizat de Avangarde, are șanse să devină partid parlamentar. „Românii au întotdeauna dreptate când votează”, a precizat Ciolacu.

Ciolacu: Esența politicii este să discuți cu toți actorii politici

„Esența politicii este să discuți cu toți actorii politici. Am anunțat în campanie că nu vom avea o discuție cu PNL. Nu cunosc cât de controversat este domnul Simion, nu am avut timp în această campanie să studiez ceilalți competitori. Dar românii au întotdeauna dreptate când votează. Vom avea o discuție cu toate forțele politice”, a declarat Ciolacu, la Digi24.

Alianța pentru Unirea Românilor este un partid foarte puțin cunoscut, remarcat prin organizarea unor manifestări anti-mască, prin implicarea conflictului cu maghiarii la cimitirul militar de la Valea Uzului, și prin susținerea unor mesaje anti occidentale.

George Simion a declarat că va contesta procesul electoral din Diaspora

George Simion a declarat că va contesta procesul electoral din Diaspora, motivând că este o fraudă a „sistemului condus de Klaus Iohannis”. De asemenea, George Simion susține că AUR se află la 8-9%, nu la 5,3% așa cum arată exit-pollul.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înființată, în septembrie 2019, de George Simion, cunoscut ca fondator al platformei Acțiunea 2012 care militează pentru unirea cu Republica Moldova. Co-președinte al partidului este Claudiu Târziu, aflat o vreme în conducerea Coaliției pentru Familie și vârf de lance la referendumul din octombrie 2018. În partid și-a găsit locul și Dan Tănasă, unul dintre personajele cheie ale violențelor din Valea Uzului, din iunie 2019.

 

Citește și