Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, a confirmat că va participa și la scrutinul din 2025. Anunțul a fost făcut printr-o intervenție telefonică, într-o emisiune transmisă în direct la postul TV Digi24.
„Da, eu am o mare responsabilitate în spatele meu și când spun asta mă refer la cele peste 1,7 milioane de voturi și nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi. Arătau sondajele că o să câștig prezidențialele. E a șasea încercare de a mă scoate din joc”, a spus primarul din Câmpulung și liderul USR pentru Digi24.
Elena Lasconi a ajuns în turul 2 cu Călin Georgescu, candidat suveranist independent. Votul pentru turul al doilea era programat să se desfășoare pe 8 decembrie 2024, dar cu două zile înainte, Curtea Constituțională a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur.
Pe parcursul intervenției, lidera USR a fost solicitată să comenteze declarația lui Nicușor Dan, care a susținut că în sondaje recente ea ar ocupa abia locul al patrulea, după Călin Georgescu, Crin Antonescu și Nicușor Dan însuși. Lasconi a răspuns că este la curent cu această afirmație, însă nu poate comenta fără să vadă datele exacte la care se referă primarul general:
Elena Lasconi a fost, în ultimele luni, una dintre cele mai vocale critici ale deciziei Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale din 2024. Ea a cerut în mod repetat ca românii să aibă șansa de a-și exprima votul și de a decide între cei doi candidați.
Elena Lasconi a mai declarat pentru Digi24 că premierul PSD Marcel Ciolacu va candida din nou.
„Este un joc pe care văd că îl fac foarte bine politicienii mici care ne conduc și astăzi. Mă gândesc că acum o să vină salvatorul, nu-i așa? Dacă nu o să fie Crin Antonescu, o să se sacrifice domnul Ciolacu să candideze la prezidențiale. Este exact ca în ’89 când au venit teroriștii și am avut salvatorul Iliescu votat cu peste 80%. Căutăm de 35 de ani teroriștii. O să mai treacă încă 35 de ani și o să căutăm rușii de la alegeri. Eu cred că este un joc al sistemului. Probabil cât îi place ideea, doar că domnul Ciolacu știe mai bine să joace cartea asta. Probabil că domnul Crin Antonescu nu știe”.
Sursa Foto: Profimedia