Elena Lasconi, mesaj pentru DIASPORA: „Ştiu că votul vostru este un VOT ANTISISTEM. Însă singurul candidat antisistem sunt eu”

Publicat: 03 12. 2024, 19:24
Actualizat: 03 12. 2024, 19:27

Elena Lasconi este sigură că diaspora nu îşi doreste un preşedinte care ameninţă că va scoate România din UE şi din NATO, sau care declară că se bucură că nu am intrat în Schengen. Ştiu că votul vostru este un vot antisistem şi e normal să votaţi împotriva celor care v-au alungat din ţară, însă singurul candidat antisistem sunt eu”, le-a transmis într-un mesaj video Lasconi românilor din străinătate.

Dragi români din diaspora, ştiu că şi voi vă doriţi o Românie puternică şi sigură, în care să vă puteţi întoarce oricând, cu încrederea că lucrurile s-au schimbat.

Şi ştiu că votul vostru este un vot antisistem şi e normal să votaţi împotriva celor care v-au alungat din ţară. Însă singurul candidat antisistem sunt eu.

Eu sunt cea care s-a opus sistemul încă de la prima mea candidatură în 2020. Eu sunt cea care a fost vizată de renumărarea frauduloasă a voturilor. Eu sunt, de fapt, cea care îi deranjează şi care vrea cu adevărat să schimbe destiul acestei ţări”, transmite Elena Lasconi.

Preşedinta USR afirmă că ”România este la un punct de cotitură şi este gata să se schimbe, dar întrebarea pentru noi este dacă o schimbăm în bine sau în rău, dacă alegem bunăstarea din Uniunea Europeană sau sărăcia unei ţări cu graniţele închise, dacă alegem pacea garantată de NATO sau pericolul real de a fi târâţi în război de către Rusia”.

”Sunt sigură că nici voi nu vă doriţi un preşedinte care ameninţă că va scoate România din Uniunea Europeană şi din NATO, sau care declară că se bucură că nu am intrat în Schengen”, punctează Lasconi.

”Dragi români din diaspora, aţi plecat din România ca să vă schimbaţi viaţa voastră. Acum aveţi puterea să schimbaţi viaţa unui întreg popor. Haideţi să o schimbăm în bine. Votaţi pentru România. Votaţi pentru Europa”, încheie mesajul video Elena Lasconi.

Citiți și: Marcel CIOLACU, după întâlnirea cu Elena Lasconi: Drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând valorile tradiţionale