Elena Lasconi: Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal HANAN, deconspirat ca șef al unor operațiuni de dezinformare

Publicat: 29 10. 2024, 22:53
Actualizat: 30 10. 2024, 15:43

Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a postat un comentariu pe pagina sa de Facebook, prin care susține că Mircea Geoană s-a întâlnit cu Tal Hanan, șeful unor ferme de „troli” implicați în operațiuni de dezinformare.  Ea îl critică pentru că s-a asociat cu un șef ce conduce operațiuni de dezinformare în social media pentru „decredibilizarea candidaților”. 

„Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal HANAN, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigații jurnalistice internaționale ca fiind în spatele unor operațiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli și operațiuni în social media menite să decredibilizeze candidați”, a scris lidera USR, citând o anchetă a publicației The Guardian. Ea se întreabă cum a putut după ocuparea poziției înalte în NATO  să se asocieze cu personalități cunoscute la nivel mondial pentru desfășurarea „campaniilor electorale murdare”:

„Dacă înainte de NATO poate avea standarde potrivite PSD, după ce a ocupat o astfel de poziție e inexplicabil cum mai poate să acceseze astfel de personaje cunoscute la nivel mondial pentru campanii electorale murdare, pentru încercări de deturnare a votului democratic”, scrie Lasconi despre fostul secretar adjunct al NATO.

Elena Lasconi îl întreabă pe Geoană dacă el a fost în spatele atacurilor „mincinoase” la adresa ei

Candidata USR la alegerile prezidențiale îl îndeamnă pe candidatul independent, Mircea Geoană, să clarifice dacă a fost în spatele atacurilor la adresa sa de la anunțarea candidaturii:

„Acum câteva zile, am primit de la prieteni jurnaliști o informație documentată, care la început mi s-a părut halucinantă. V-am dat posibilitatea să clarificați, din timp. Nu ați făcut-o, iar verificările noastre ulterioare au arătat că e posibil să folosiți mijloace îndoielnice, domnule Geoană. Dumneavoastră ați fost, oare, și în spatele atacurilor murdare și mincinoase la adresa mea?”

Cine este Tal Hanan?

Tal HANAN este israelian,  membru al forțelor speciale israeliene și șef al unor ferme de „trolli” și hackeri care manipulau în secret opinia publică, potrivit investigației jurnalistice.

„Una dintre fotografii îl arată pe Tal HANAN în fața sediului Institutului Aspen din București, la care Mircea Geoană este președinte fondator. O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în același loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD. A treia fotografie este o captură din Google Street View din fața Institutului Aspen”

Președinta USR continuă să-l critice pe fostul secretar adjunct al NATO, fost lider PSD și în prezent, candidat independent la alegerile prezidențale.

„Da, sigur, se va tot văita că e o victimă, nici rușii din 2009 nu erau ruși, nici Vîntu nu era Vîntu, nici bani din campanie nu i-au venit de la oameni care au conexiuni cu rușii, probabil nici cel pe care-l vedem clar în poze nu o fi Tal Hanan”.

Ce este „Team Jorge”?

„Team Jorge” este numele de cod  al unității din care făcea parte Tal HANAN și hackerii demascaţi prin intermediul unor operaţiuni sub acoperire şi a unor documente dezvăluite. Peste 100 de jurnaliști și reporteri  de la 30 de instituţii media, precum Le Monde, The Guardian, Der Spiegel şi El País,  au participat la o investigaţie mai amplă privind industria dezinformării.

Hanan a recunosct în fața reporterilor sub acoperire că serviciile sale sunt disponibile pentru agenţiile de informaţii, campaniile politice şi companiile private care doresc să manipuleze în secret opinia publică. A avut contracte în Africa, America de Sud şi Centrală, SUA şi Europa. Hanan și echipa sa au vorbit în înregistrările jurnaliștilor aflați sub acoperire despre cum ar putea colecta informații despre  adversari, inclusiv prin utilizarea tehnicilor de hacking pentru a le accesa conturile Gmail și Telegram.

Membrii „Team Jorge” s-au lăudat că au implantat material în instituțiile de știri legitime, care sunt apoi amplificate de software-ul de gestionare a botului Aims. O mare parte a strategiei lor părea să graviteze în jurul perturbării sau sabotării campaniilor adversarilor politici: echipa a susținut chiar că a trimis o jucărie sexuală livrată prin Amazon acasă la un politician, cu scopul de a-i oferi soției sale impresia falsă că are o aventură sexuală în secret.

Mircea Geoană: „Nu l-am întâlnit niciodată pe acest om”

„Doamne Dumnezeule! Nu l-am întâlnit niciodată pe acest om. Cine e omul ăsta? Doamna Lasconi, cine vă dă prostiile astea? Dacă doamna Lasconi e atât de disperată, încercați să înțelegeți că e nevoie de o anumită ținută, inclusiv morală, doamna Lasconi”, a reacționat Mircea Geoană la Antena 3 CNN, după fotografiile publicate de Lasconi.

Elena Lasconi: „Alba-neagra cu adevărul, dle Geoană”

Elena Lasconi a revenit cu o postare pe pagina sa de Facebook:

„Alba-neagra cu adevărul, dle Geoană? Dacă nu-l cunoașteți pe Tal Hanan, de unde știați că e israelian, că e în cercul lui Netanyahu”.

Elena Lasconi: S-a întâlnit cu șeful unei grupări de hackeri, care au controlat alegerile în 30 de țări

Elena Lasconi, candidat USR la prezidențiale, a lansat o serie de acuzații grave al adresa contracandidatului independent, Mircea Geoană. Aceasta a declarat că fostul secretar-adjunct al NATO s-a întâlnit recent cu șeful unei divizii de hackeri care au manipulat alegerile în 30 de țări.

Elena Lasconi, candidata USR în cursa pentru Cotroceni, a fost întrebată, în direct la Antena 3 CNN, de către contracandidatul Mircea Geoană dacă ar lua parte la un summit BRICS alături de Turcia

În replică, lidera USR a susținut că Geoană s-a întâlnit, recent, cu șeful unei grupări de hackeri, care au controlat alegerile în 30 de țări.

„Ce interesant că mă întreabă dl Geoană despre jucăria lui Putin. Foarte interesant. Bineînțeles că nu aș participa și nu aș discuta niciodată cu Vladimir Putin, un individ care are mandat internațional de arestare”, a spus Lasconi.

Sursa Foto: Elena Lasconi, Facebook 

Citește și: Elena Lasconi, despre Mircea GEOANĂ: „S-a întâlnit cu un individ care conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în 30 de țări”