Agențiile pentru protecția consumatorilor din UE se coalizează împotriva Volkswagen. Ce le reproșează guvernelor naționale
La întâlnirea autorităților pentru protecția consumatorilor din cele 28 de state membre UE, care a avut loc la Bruxelles, oficialii danezi au fost de acord să efectueze un demers comun împotriva producătorului german de mașini, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiție, Vera Jourova.
VW a recunoscut în fața autorităților din Statele Unite că a instalat un software ilegal pe 11 milioane de mașini diesel vândute în toată lumea, în special în Europa.
În Statele Unite, VW oferă compensații financiare proprietarilor de mașini implicate în incident, în timp ce în Europa, diferite reglementări slăbesc șansele cumpărătorilor de a obține o compensație, scrie Reuters.
În timp ce puterea de decizie în UE rămâne în seama autorităților naționale, reglementatorii din UE transmit statelor să pună capăt la ceea ce ei cred că este o înțelegere tacită prin care guvernul îi apără pe producătorii de mașini de amenzi.
În ciuda faptul că VW a recunoscut că a greșit în Statele Unite, compania susține că nu a încălcat nici o lege în Europa și nu vede de ce ar compensa consumatorii din regiune. Producătorul de mașini s-a angajat să repare toate mașinile afectate până în toamnă.
Comisia Europeană speră că autoritățile naționale sunt de acord că VW a încălcat două seturi de reguli care se aplică în cele 28 de state și vor să fie aplicate diverse măsuri, inclusiv potențiala compensație dacă mașinile afectate și-au pierdut din valoare.
Cele 28 de state nu trebuie să ajungă la o înțelegere unanimă pentru a efectua un demers comun. Pentru cele care doresc să se implice, următorul pas ar fi redactarea unei scrisori către VW, care ar putea influența cazurilor consumatorilor aduse împotriva producătorului german, aflate deja pe rol.
„Este un instrument care pune presiune pe companii pentru a se supune regulilor”, a declarat un oficial al Uniunii Europene, potrivit agenției de presă citată.