Audi introduce o nouă tehnologie pentru faruri, interzisă însă în SUA
Clienții din Europa ai Audi vor putea cumpăra, pentru 3.000 de dolari în plus, sedanuri A8 echipate cu faruri construite cu o nouă tehnologie multi-LED, care luminează mai bine fără să orbească automobiliștii din sens opus, dar care nu sunt permise de legislația americană, relatează Bloomberg.
„Extrem de șmechere”, așa au fost caracterizate noile faruri de revista Car and Driver, după ce au fost prezentate la Salonul Electronicelor de Consum din Las Vegas.
Audi nu a putut face însă decât o demonstrație în SUA, întrucât legislația veche de 45 de ani nu permite folosirea unor astfel de faruri pe a doua mare piață auto la nivel global, după China.
„Tehnologia de iluminare s-a modificat dramatic în ultimii 10-15 ani. Este dificil să faci inovații cu reglementări din 1968”, a spus Stephan Berlitz, director la Audi.
Audi, diviza de lux a Volkswagen, se numără printre producătorii de automobile și de sisteme de iluminat care insistă pentru modificarea regulii potrivit căreia farurile trebuie să aibă o fază scurtă și una lungă de lumină, distincție pe care noile faruri ale Audi, care ajustează automat lumina, o elimină.
Reprezentanți ai industriei de profil urmează să se întâlnească cu autoritățile americane de reglementare în încercarea de modificare a standardelor.
Reglementarea referitoare la faruri a fost actualizată de-a lungul anilor, dar este una dintre cele mai vechi dintre cele referitoare la siguranța traficului auto, precedând Administrația pentru Siguranța Traficului pe Drumurile Naționale din SUA.
Tehnologia a avansat între timp de la fascicule directe de lumină la halogen, xenon, iar acum la LED-uri.
Sistemele LED sunt mai durabile, generează mai puțină căldură și folosesc mai puțină energie.
Autoritățile americane nu sunt convinse că farurile LED îmbunătățesc siguranța, întrucât testele au avut rezultate mixte. Numărul tamponărilor a crescut pentru majoritatea modelelor prevăzute cu becuri de frână LED, cu excepția modelului Accord al Honda Motor.
Farurile multi-LED vor fi disponibile opțional pentru automobilul A8, al cărui preț pornește de la 72.000 de dolari și poate ajunge la 134.500 de dolari.
Noua tehnologie, numită matrix-beam, folosește pentru prima oară LED-uri multiple, care permit șoferilor să dispună permanent de faza lungă a farurilor. LED-urile, comandate de camere și senzori, se opresc sau își reduc luminozitatea, creând o serie de lumini și umbre, pentru îmbunătățirea vizibilității.