Când am putea călători în mașini zburătoare. Anunțul făcut de Uber
Compania consideră că în zece ani va putea construi o rețea de mașini electrice zburătoare, la un preț accesibil, care vor decola și vor ateriza vertical și vor avea o viteză de 322 de kilometri pe oră. Uber nu intenționează să construiască propriile mașini zburătoare, dar vrea să colaboreze cu alte firme, guverne și comunități.
Experții sugerează, însă, răbdare. „Este minunat că avem aceste idei, ne obligă să începem să gândim diferit. Vom ajunge, la un moment dat, la acel nivel, aproape cum am văzut în desenele animate. Realitatea este, însă, că nu va fi la fel de repede sau de optimist precum sugerează documentele”, spune Ali Bahrami, vicepreședintele pentru aviație civilă la Asociația Industriilor Aerospațiale.
Uber se așteaptă ca mașinile zburătoare să aibă, inițial, piloți, până când tehnologia autonomă se va dezvolta suficient cât să fie mai sigură decât oamenii.
Mașinile zburătoare se confruntă cu numeroase obstacole, precum costurile, reglementările și acceptul public. De asemenea, nu este clar unde vor ateriza mașinile sau dacă vertiporturile (n.r. aeroporturi pentru aparatele de zbor care decolează sau aterizează vertical) sunt o opțiune avantajoasă, Uber menționând că locurile de parcare de pe acoperișurile garajelor, heliporturile și spațiile deschise prezente la intersecțiile autostrăzilor ar putea fi folosite în acest sens.
Planul amintește de inițiativa directorului executiv al Tesla Motors și SpaceX, Elon Musk, a trenului de mare viteză Hyperloop, pe care, însă, antreprenorul nu intenționa să îl dezvolte.