Prima pagină » Auto » Cât a plătit un român pe această mașină veche de aproape 100 de ani

Cât a plătit un român pe această mașină veche de aproape 100 de ani

Mai multe pe gandul.info

Emil Mitranovici este din Deva și a mers, sâmbătă, la Sibiu, cu Renaultul său de 96 de ani, la Parada Toamnei, unde a atras toate privirile, mai ales că, deși mai are doar patru ani până împlinește 100 de ani, autoturismul este perfect funcțional.

Bărbatul a văzut prima dată mașina visurilor pe un site de autoturisme de epocă. Doar în filme mai văzuse una la fel și în acel moment și-a promis că vehiculul va fi al lui. Emil Mitranovici a mers până în Belgia, a stat cinci zile și a venit cu Renault-ul.

„A fost ambiția mea să am o mașină cum doar în filme am mai văzut. Am găsit-o pe un site de vehicule de epocă și mi-a plăcut foarte mult. Am plecat după ea în Belgia. Am stat 5 zile, am negociat și am venit cu ea pe platformă, pentru că nu mergea„, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Emil Mitranovici.

A investit timp și bani, iar după 11 luni, Renault-ul de aproape 100 de ani pornește la prima cheie și atrage toate privirile. Hunedoreanul spune că nu ar da mașina pe nimic în lume.

„Am dat 9.000 de euro. Am negociat cât am putut. Nu mai știu cât am investit, dar sunt mulțumit. Am refăcut tapițeria după modelul original, totul este perfect acum și trebuie să recunosc că mulți mă întreabă dacă nu o vând. Nu aș da-o. E pasiunea mea”, a spus bărbatul.

Zeci de mașini și motociclete de epocă au parcat, sâmbătă, în Piața Mică din Sibiu, la Retro Parada Toamnei.

Citește și