Cât costă noul Noul Hyundai Elantra și de când este disponibil în România
Modelul este disponibil în România cu motorizare pe benzină, clienții putând opta între transmisia automată și cea manuală, ambele dotate cu șase trepte de viteză, precum și între două variante de echipare.
„Elantra facelift se diferențiază de generația anterioară în materie de design, printr-o grilă reconstruită, proiectoare de ceață, bară de protecție față, dar și prin remodelarea părții din spate. Deși ampatamentul modelului Elantra a rămas neschimbat, măsurând 2.700 mm, dimensiunile noii versiuni au fost adaptate pentru a genera mai mult spațiu, atât pentru pasageri, cât și pentru bagaje (mai lung cu 20 mm)”, potrivit unui comunicat al Hyundai Auto România.
Pentru achiziția prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto național, prețurile de vânzare pornesc de la 12.516 euro.
Hyundai Auto România, parte a grupului Țiriac, este reprezentantul mărcii în România din anul 1994 și aduce pe piața națională opt modele Hyundai, atât din gama autoturismelor, cât și din cea a autovehiculelor comerciale ușoare.