Prima pagină » Auto » Cât de periculoase sunt anvelopele învechite?

Cât de periculoase sunt anvelopele învechite?

Cât de periculoase sunt anvelopele învechite?
De ce este importantă "vârsta" anvelopelor

Autoritățile americane au pornit o investigație pentru a analiza legătura dintre vechimea unei anvelope și rezistența sa la condițiile de drum. Demersurile au început după ce patru persoane au murit într-un accident cauzat de o anvelopă veche care s-a dezintegrat în mers, informează Promotor.

Vârsta anvelopelor a devenit un subiect destul de încins în Statele Unite ale Americii, după ce patru oameni și-au pierdut viața într-un accident cauzat de o anvelopă de zece ani care s-a dezintegrat pe șosea.

Postul de televiziune ABC News a început o investigație în acest sens, în încercarea de a afla de ce Asociația Producătorilor de Anvelope din America au cheltuit 36.000 de dolari în lobby pentru a bloca un act legislativ care ar fi introdus vârsta anvelopelor pe lista criteriilor obligatorii la inspecția tehnică periodică, scrie Autoblog.

Conform jurnaliștilor de la ABC News, marii producători de mașini recomandă schimbarea anvelopelor după ce acestea ating vârsta de șase ani, în vreme ce Michelin, unul dintre cei mai mari producători de anvelope din lume, ridică limita la zece ani.

Cu toate acestea, Dan Zielinski, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Anvelope din America, spune că există factori mai importanți decât vârsta anvelopelor atunci când vine vorba despre siguranță rutieră. „Suntem împotriva legislației care impune limite de vârstă anvelopelor”, a spus Zielinski.

În același timp, Don Karol, investigatorul-șef al Consiliului Național pentru Siguranță Rutieră, spune că vârsta pneurilor poate juca un rol în degradarea structurii interne a anvelopei.

Până când producătorii de anvelope vor ajunge la un consens cu autoritățile americane, cei de la ABC News au aflat că există un risc relativ crescut ca la magazinele de pneuri să fie vândute anvelope vechi, deși nu au fost montate niciodată pe o mașină.

Pentru a afla data de fabricație a unei anvelope, trebuie să găsești codul DOT de pe peretele lateral al cauciucului. Data fabricației este exprimată sub forma XXXX – primele două cifre reprezintă săptămâna, iar ultimele două reprezintă anul de fabricație.

 Deocamdată, legislația din România nu impune o limită de vârstă pentru anvelope, însă angajații vulcanizărilor ar trebui să vă anunțe atunci când e timpul să schimbi încălțările mașinii. E foarte important de știut că adâncimea benzii de rulare nu e singurul factor care atestă sănătatea pneului – de exemplu, crăpăturile fine apărute pe suprafața cauciucului sunt un semnal de alarmă care te avertizează că starea materialului nu mai este la fel de bună ca la început.


ABC US News | ABC Entertainment News

Citește și