Prima pagină » Auto » Câți bani plătește în fiecare an un român pentru a-și repara autoturismul

Câți bani plătește în fiecare an un român pentru a-și repara autoturismul

Câți bani plătește în fiecare an un român pentru a-și repara autoturismul
Un studiu al platformei VeziCâtFace realizat pe proprietarii auto din România arată că în medie un român plătește anual 1.120 lei pe reparațiile mașinii. Costul diferă în funcție de tipul pieselor de schimb utilizate, dar și de locul unde se face reparația.

81% dintre români își repară mașina în service, 15% apelează la un mecanic particular, iar 5% se ocupă singuri de reparații. Cei care aleg să își repare singuri mașina au un cost mediu anual de 782 lei. Spre comparație, costul mediu la un service este de 1.270 lei, iar la un mecanic particular de 935 lei. Costul cu reparațiile nu include și reviziile anuale și costul anvelopelor.

O mașină din România stă în medie 4 zile „pe bară” anual

Această durată diferă și în funcție de locul unde se face reparația. Spre exemplu, dacă proprietarul se ocupă singur de reparație, aceasta durează în medie aproape 5 zile, pe când dacă va merge într-un service, durata va scădea la 4 zile pe an.

Piesele de schimb originale măresc costul reparației cu 22%

Costul mediu al reparațiilor auto realizate de români într-un an este de 1.120 lei. Acest cost diferă însă în funcție de tipul pieselor de schimb utilizate. Astfel, costul mediu anual al reparației folosind piese aftermarket este de 965 lei, mai mic cu peste 100 lei față de costul reparației cu piese din dezmembrări (1.085 lei). Cel mai mare cost îl au cei care folosesc piese originale, aceștia ajungând să plătească anual 1.180 lei pe reparații.

Femeile plătesc mai mult pe reparații decât bărbații

Costul mediu anual al reparațiilor este de 1.100 lei pentru bărbați și 1.200 lei pentru femei. Această diferență se poate explica și prin faptul că 6% dintre bărbați aleg să își repare singuri mașina. De asemenea, și numărul de zile de reparații pe an este mai mare în cazul femeilor. Mașinile acestora au nevoie în medie de 5 zile de reparații pe an versus 4 zile în cazul bărbaților. Studiul VeziCâtFace.ro a fost realizat pe un număr de 1.719 respondenți din România și are o marjă de eroare de +/- 2%.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și