Prima pagină » Auto » Ce mașină a testat Jeremy Clarkson prin Londra, după ce a semnat un contract de 6 milioane lire sterline cu Amazon

Ce mașină a testat Jeremy Clarkson prin Londra, după ce a semnat un contract de 6 milioane lire sterline cu Amazon

Fostul prezentator al emisiunii Top Gear de la BBC, Jeremy Clarkson, a testat recent un supercar de peste 250.000 lire sterline pe străzile din Londra. Deocamdată, nu se știe exact dacă omul de televiziune și-a cumpărat modelul McLaren sau l-a primit pentru drive-test, dar cu siguranță buzunarul îi permite o asemenea achiziție exotică.

Jeremy Clarkson a primit recent „vizita” unui supercar McLaren 675LT, care costă 259.000 lire sterline, scrie mirror.co.uk.

Mașina care i-a fost livrată lui Clarkson chiar în fața apartamentului său de lux accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde și are o viteză maximă de 330 km/h.

foto: XPOSUREPHOTOS.COM

Clarkson, în vârstă de 55 de ani, a fost fotografiat în timp ce se relaxa la o țigară, în așteptarea supercar-ului de culoare portocalie. Presa britanică nu a reușit să afle, deocamdată, dacă Jeremy și-a cumpărat mașina de sute de mii de lire sterline sau doar îi testează performanțele.

foto: XPOSUREPHOTOS.COM

Recent, Jeremy Clarkson a semnat un contract de 6 milioane lire sterline pentru a realiza o nouă emisiune auto, de data aceasta pentru gigantul Amazon. Contractul presupune 12 ediții ale emisiunii și prima va fi difuzată în toamna anului viitor, la șase luni după ce Chris Evans va debuta ca prezentator al Top Gear pentru postul de televiziune BBC2.

„Mă simt ca și cum aș fi făcut trecerea dintr-un avion vechi într-o navă spațială”, a declarat Jeremy Clarkson, cu ocazia semnării contractului de milioane de lire sterline.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a recunoscut că lansarea emisiunii auto cu Jeremy Clarkson „la volan” a implicat costuri uriașe.

„Băieții au o anumită valoare pe piață și știu acest lucru”, a declarat Bezos, referindu-se la trio-ul format din Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond, care a făcut audiențe-record pentru BBC. Financial Times estimează că Amazon va investi, în total, 160 milioane lire sterline în producția noii emisiuni auto, care va putea fi vizionată pe bază de abonament.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și