Ce trebuie să știe toți șoferii despre polița RCA
„În urma negocierilor între reprezentanții ASF, cei ai transportatorilor din România și companiile de asigurări, s-a semnat ieri, 22 decembrie 2015, un protocol care prevede limitarea creșterii RCA la maximum 50%, luându-se ca termen de referință tarifele practicate în iunie 2015. La întâlnire au participat și reprezentanți de la Ministerul Finanțelor, Consiliului Concurenței și președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu. Până la sfârșitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate. Protocolul de înțelegere prevede excluderea Cărții Verzi de la calculul daunalității, pentru transportul local, în comun”, arată COTAR, într-un comunicat.
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a declarat că protestatarii vor continua protestele în cazul în care celelalte revendicări nu vor fi soluționate.
„Am căzut de acord să acceptăm o creștere de până la 50% a poliței RCA și să luăm ca preț de referință luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ținut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuaie 2016. Noi am cerut mai multe modificări și așteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislației din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia polițe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislației actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plății poliției RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliței RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid. Dacă nu se vor pune în aplicare cele convenite la întâlnirea de ieri, vom continua protestele, din luna februarie, la nivel național, cu sute de mii de mașini în stradă”, a afirmat Ștefănescu.
Pentru a nu mai fi luată în calcul Cartea Verde pentru transportatorii locali, ASF urmează să modifice o normă internă prin care va lega majorarea de rata daunalității, astfel încât în final creșterea să fie limitată la 50%, conform sursei citate.
Transportatorii au organizat săptămâna trecută un protest la București, blocând cu mii de taxiuri, camioane, autobuze și microbuze Piața Victoria și Șoseaua Kiseleff, principala nemulțumire fiind legată de creșterea tarifelor RCA. Altă solicitare a vizat eliminarea supraccizei.
Reprezentanții transportatorilor au discutat la Guvern cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Administrației, și după întâlnire au declarat că vor continua discuțiile privind RCA și că este posibil să reia protestele, în lipsa unor soluții, arătându-se dezamăgiți, totodată, că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor.
Transportatorii au susținut că prețul polițelor RCA ar fi putut crește cu până la 400%, ajungând astfel la valori mai mari decât ale autoturismelor asigurate.
În replică, asigurătorii afirmă că transportatorii rutieri generează companiilor de asigurări pierderi mari pe segmentul RCA, 37 din 100 de vehicule asigurate fiind implicate într-o daună pe parcursul unui an, potrivit Uniqa, față de 6 din 100 în cazul persoanelor fizice, iar valoarea despăgubirilor este mult mai mare.
„În acest moment, în portofoliul UNIQA Asigurări există 19 dosare de daună aferente segmentului RCA transportatori cu valori individuale ce depășesc 1 milion RON per eveniment, iar cumulat înregistrează 18 milioane euro. Această sumă reprezintă aproximativ valoarea portofoliului de prime RCA generat de UNIQA în 2015”, arăta luni compania, într-un comunicat.
Compania menționa că 78% dintre evenimente au loc în afara României (în cazul persoanelor fizice ponderea fiind de 5%), iar numărul de daune cu valoare mare pe Carte Verde crește în fiecare an. Daunele care au loc în străinătate au valori de trei ori mai mari decât cele din România.