Prima pagină » Auto » Centrul Tehnic de la Titu al Renault are un nou director

Centrul Tehnic de la Titu al Renault are un nou director

Conducerea Centrului Tehnic Titu, singura unitate de încercări auto din România, a fost preluată în iulie de Anica Muntean, până în prezent directorul tehnic al centrului, înlocuindu-l în această poziție pe Fabrice Jouanny

Conducerea Centrului Tehnic Titu, singura unitate de încercări auto din România, a fost preluată în iulie de Anica Muntean, până în prezent directorul tehnic al centrului, înlocuindu-l în această poziție pe Fabrice Jouanny, scrie Mediafax.

Muntean, cu 23 de ani de experiență în ingineria auto din România, este al doilea manager local care înlocuiește un francez într-o poziție de conducere în cadrul RTR, după Sorin Bușe, numit director general RTR în 2010, se arată într-un comunicat al Renault Technologie Roumanie.

Fostul șef, Fabrice Jouanny, a coordonat timp de doi ani construcția centrului de la zero, iar apoi pentru alți doi ani lansarea activităților de încercare, odată cu instalarea primelor echipe.

Inaugurat în 2010, Centrul Tehnic Titu cuprinde zeci de bancuri de testare și 32 de kilometri de piste, destinate încercării vehiculelor și componentelor.
Parte a Renault Technologie Roumanie, centrul are ca misiune testarea și validarea vehiculelor din gama Entry (M0) a grupului Renault.

„Misiunea mea la Titu este optimizarea performanței centrului și dezvoltarea lui”, a declarat Muntean în comunicat.

Muntean și-a început cariera la Dacia, în 1989, ca inginer tehnolog și a participat la numeroase proiecte din inginerie. După venirea Renault în România, Anica a preluat, în 2001, conducerea serviciului de metode montaj, iar în 2004 funcția de șef departament inginerie montaj.

În 2008, ea a preluat postul de Director Inginerie Vehicul Descentralizată, iar în cadrul acestor direcții a participat la industrializarea noilor vehicule, începând cu Solenza și continuând cu Logan, Sandero și Duster.

Din septembrie 2011, Anica Muntean a fost director tehnic al Centrului Tehnic Titu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii