Chinezii au clonat BMW i3. Cât costă mașina

Publicat: 26 03. 2015, 11:53
Actualizat: 11 01. 2020, 12:38

La salonul Shandog EV Expo, compania Qingzhou Da Jinma Motorcycle Corporation a prezentat modelul Jinma KWM2200, o clonă destul de nereușită de BMW i3 care costă doar 4.000 de dolari, transmite Popularmechanics.com. Prin comparație, modelul german are un preț de pornire de 41.500 de dolari.

Viteza maximă pe care o poate atinge mașina electrică chineză este de doar 50 km/h, iar bateriile asigură o autonomie de maxim 120 km. Prin comparație, BMW i3 poate atinge o viteză 150 km/h și poate rula, în versiunea de bază, până la 160 km la o singură încărcare.