Cum a reușit un profesor de fizică să scape de amendă
Un profesor de fizică din San Diego (SUA) a reușit să obțină anularea unei amenzi primite în trafic, demonstrând cu argumente științifice că polițistul care i-a acordat-o s-a înșelat, scrie physicscentral.com.
Dmitri Krioukov a fost amendat cu 400 de dolari, deoarece nu ar fi oprit la semafor, însă acesta a contestat amenda și a venit în sala de judecată cu o mini-lucrare științifică pentru a-și face dreptate.
Graficul prezentat de profesorul de fizică în fața autorităților
Concret, Krioukov spune că, exact în momentul în care el a oprit la stop, apoi a plecat mai departe, prin fața sa a trecut un șofer cu o mașină mult mai mare. Polițiștii, aflați la o distanță de 30 de metri față de Krioukov, nu au observat că acesta a frânat, apoi a plecat din nou, considerând că el a mers cu viteză constantă.
Argumentele fizicianului i-au convins atât pe judecător, cât și pe polițist, iar amenda sa a fost anulată.