Cum arată un bonus de performanță pentru un șef din industria auto
Remunerațiile au fost publicate într-un raport financiar al companiei italiene, iar Sergio Marchionne a primit un salariu de 2,5 milioane de euro în fiecare an, la care se adaugă bonusuri de 4 milioane euro și alte compensații, care au determinat ca suma totală să ajungă la 6,6 milioane euro, scrie inautonews.com. Directorii non-executivi i-au oferit lui Marchionne un bonus de 24,7 milioane euro, pentru contribuția la performanțele grupului auto în 2014.
Anul trecut, șeful FCA, în vârstă de 62 de ani, a spus că va sta alături de companie până la finele lui 2018, când se încheie planul strategic pe cinci ani, care include o serie de vânzări masive și un impuls al profitului, prin extinderea globală a brandului Jeep, resuscitarea mărcii Alfa Romeo și repoziționarea altor jucători din grup, precum Maserati.
În prezent, Sergio Marchionne este președintele unității de lux Fiat și directorul executiv al FCA US – divizia americană a companiei, cunoscută în trecut drept Chrysler Group LLC.