Dacia a atins după primul trimestru al companiei în Marea Britanie o cotă de piață de 0,33%
Dacia a obținut în primul trimestru o cotă de piață de 0,33% în Marea Britanie, prin înmatricularea a 1.978 de autoturisme, și s-a plasat astfel pe poziția 22 din 41 de mărci, la debutul în această țară, potrivit Societății Producătorilor și Traderilor de Automobile din această țară.
În luna martie, înmatriculările Dacia au atins 1.651 de autoturisme, iar cota de piață a fost de 0,42%.
Dacia a lansat oficial vânzările în Marea Britanie în luna ianuarie, dar britanicii au putut face precomenzi pentru Duster încă de la sfârșitul lunii iunie a anului trecut. Duster este disponibil în trei variante de echipare: Access, Ambiance și Laureate, cu posibilitatea de a alege între motorizări de 1,6 litri pe benzină și de 1,5 litri pe motorină. Doar varianta entry-level Access va dispune de motor pe benzină.
De asemenea, din ianuarie este disponibil și modelul Sandero, cu un preț de pornire de numai 5.995 de lire sterline.
Pe ansamblul pieței britanice, înmatriculările au crescut cu 7,4% în primele trei luni, la 605.198 autoturisme, contrar tendinței negative din alte state europene mari, precum Germania, Franța, Italia și Spania.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Germania au scăzut cu 2,3% în primul trimestru, la 9.974 de unități, față de aceeași perioadă a anului trecut, pe o piață în declin cu 12,9%, la 673.957 de unități, potrivit Oficiului de Înmatriculări Auto german KBA.
Pe piața din Franța, Dacia a înregistrat în primul trimestru cel mai puternic avans al înmatriculărilor de autoturisme noi, de 24,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 22.598 unități, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.
Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% față de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puțin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania se menține totuși lider, iar cele mai mari piețe de desfaceri au rămas Franța (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia și Italia.