EXCLUSIV ProMotor – Cum a pierdut Dacia o licitație de 400 de mașini de patrulare ale Poliției pentru doar 2,4 lei pe autoturism
Renault Comercial Roumanie, compania care comercializează pe piața locală mărcile Dacia, Renault și Nissan, a pierdut recent una dintre cele mai mari licitații de pe piața auto din ultimii ani în fața Porsche România, importatorul oficial al mărcilor VW, Seat, Skoda și Audi, pentru o sumă medie de doar 2,4 lei pe autovehicul, conform documentelor oficiale obținute de ProMotor.
Ministerul de Interne, prin intermediul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a organizat o licitație pentru cumpărarea a până la 400 de mașini de patrulare. Anunțul a fost publicat în data 09.04.2015.
Pentru atribuirea acestui contract a fost făcută o licitație deschisă, criteriul de selecție fiind prețul cel mai scăzut.
Pentru lotul de autovehicule de patrulare pentru Poliția Rutieră DR1 (300-400 mașini), la licitație au participat Porsche Romania și Renault Comercial Roumanie.
Potrivit procesului verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, din data de 25.05.2015, Renault a făcut o ofertă de 18.870.968 de lei, fără TVA, în timp ce Porsche a oferit 18.870.000 lei, fără TVA. Astfel, diferența dintre cele două oferte a fost de doar 968 de lei, adică 2,4 lei pe mașină.
Citește mai departe și vezi documentele oficiale pe ProMotor.ro