Fiat vrea să construiască viitoarea versiune globală a modelului 500 numai în Polonia
Fiat intenționează să concentreze producția globală a viitoarei generații a autoturismului 500 în Polonia și să oprească fabricarea versiunii pentru piețele nord-americane la fabrica Chrysler din Mexic până în 2015, au declarat surse apropiate situației pentru Automotive News Europe.
Decizia va da de lucru fabricii Fiat din Polonia, care a avut probleme de când compania a transferat producția modelului mini Panda în Italia.
Noua versiune a Fiat 500 va fi lansată în 2015 și va fi comercializată la nivel mondial, au spus sursele.
Purtătorii de cuvânt ai Fiat și Chrysler au refuzat să comenteze.
Deși arată aproape identic, actualele versiuni Fiat 500 pentru Europa și America de Nord sunt foarte diferite din punct de vedere structural.
Construirea unei versiuni globale unice a Fiat 500, la o singură fabrică, va permite Fiat să evite costuri duble legate de componente și echipamente, așa cum se întâmplă în prezent.
Fiat a investit 300 de milioane de euro pentru lansarea versiunii europene a modelului 500. Chrysler, care construiește versiunea nord-americană a Fiat 500, a investit 550 milioane de dolari pentru creșterea capacității de producție cu 120.000 de unități pe an la fabrica Toluca, din Mexic.
Fabricarea viitorului 500 în Polonia va crește utilizarea capacității la uzina din Tychy, și va elibera capacitate de producție la Toluca pentru produsele de bază ale Chrysler, a declarat Massimo Vecchio, analist financiar la Mediobanca Securities în Milano.
Fabrica din Tychy este afectată de scăderea din ultimii cinci ani a vânzărilor de automobile în Europa și de pierderea producției de mașini Fiat Panda, cel mai bine vândut model mini pe piața europeană din 2004.
La începutul anului 2011 Fiat a decis să transfere producția celei de-a treia generații de Panda la fabrica din Pomigliano d’Arco, sudul Italiei, pentru a proteja locurile de muncă din țară.