FOTO: Cum arată noul bolid de la Bentley
Daily Mail publică un material despre noul Bentley 4X4, un bolid de lux care va costa 174.000 de euro și va crea peste 1.000 de locuri de muncă în Marea Britanie.
Bentley, aflat la primul SUV din istorie, a anunțat că va construi 4.000 de mașini 4X4 pe an la fabrica din Crewe. Premierul David Cameron a vizitat fabrica și a declarat că angajamentul Bentley reprezintă un semnal că economia britanică se îmbunătățește.
Noul SUV de la Bentley are un motor de 6 litri, accelerează de la 0 la 100 km/h în sub 4 secunde și atinge o viteză maximă de 297 km/h.
Până acum, Bentley construia mașini în Slovacia, la Bratislava, însă revenirea în Anglia a fost posibilă grație unei investiții de 800 de milioane de lire sterline.
Noul SUV de la Bentley va fi vândut începând cu 2015.